Toradora! (Romanian):Volumul1 Capitolul3

Capitolul 3

Agitaţia de la răsărit a trecut ca un vis şi dimineaţa tăcută s-a întors în reşedinţa familiei Takasu.

Era deja 5 am când Ryūji s-a întors în patul său după ce a fost asaltat de Tigrul din Palmă. Pentru un trup aflat încă în creştere, putea fi neplăcut să nu aibă suficient somn. Căscând cu gura deschisă larg, s-a motivat singur şi s-a trezit la aceeaşi oră ca de obicei. Erau încă multe lucruri de făcut...

După ce s-a dus la toaletă, a trebuit să-l hrănească pe Inko-chan. Ca de obicei, s-a asigurat că papagalul era complet treaz înainte să îndepărteze pânza de pe colivie. Dar...

- ’Neaţa, Inko-ch... Uoa!

Inko-chan stătea întins, mort, cu faţa în sus.

- D,dar nu tocmai ce mi-ai răspuns!? Inko-chan!

- ... Uhh... uhh... uhh...

... Nu, era încă în viaţă. Cum stătea întins pe fundul cuştii, orice ar fi crezut că era mort la o primă privire, dar se pare că pur şi simplu stătea acolo. După ce a strigat Ryūji, s-a ridicat imediat. Dintr-un motiv oarecare, penele lui păreau chifulite, ca şi când s-ar simţi foarte incomfortabil.

- Nu ştiu ce dumnezeu e în mintea ta!

- ’Neaţa!

Poate ar fi mai bine dacă am avea un câine sau o pisică, sau ceva care poate comunica telepatic cu oamenii, se gândea Ryūji în timp ce înlocuia farfuria cu mâncare a lui Inko-chan.

- ...I...III...I...In...In...In...

Inko-chan se uita direct în ochii lui Ryūji , încercând din greu să-şi de-a seama ce voia să zică. Ar putea oare fi acel lucru pe care Ryūji l-a învăţat să spună ani la rând, dar la care încă se încurca?

- Oare... o să spui în sfârşit „Inko-chan”? O să reuşeşti, în sfârşit!?

Ryūji s-a uitat emoţionat în colivie. Înaintea lui, Inko-chan şi-a răsfirat, arogant, penele cozii, apoi...

- I...Idiot!

- La naiba!

Flap! Fără să se gândească mult, Ryūji a acoperit iarăşi colivia cu o pânză. Deşi arăta intimidant, era, de fapt, destul de calm. S-ar duce totul de râpă dacă ar fi să se enerveze la toate mărunţişurile. Cu temperamentul calm al unui gentleman, s-a dus să o verifice şi pe Yasuko, care probabil că s-a culcat deja. A deschis fusuma...

- Ar trebui să doarmă, nu? Pentru că a auzit uşa deschizându-se, Ryūji ştia că s-a întors.

- ...S-a întors, dar asta e ridicol...

A murmurat şi şi-a închis ochii. Yasuko era aşa de beată încât întreaga casă duhnea a băutură când a adormit. Dar de ce trebuia să doarmă ca şi cum s-a rostogolit în faţă şi a aterizat cu faţa în jos? Dormea acum cu fundul îndreptat spre tavan. Bine că s-a schimbat în trenning; chiar dacă era mama lui… Nu, tocmai pentru că era mama lui trebuia să fie strict cu ea. Potrivit standardelor fiului ei, etalarea inconştientă a lenjeriei intime era strict interzisă. Părea că a adormit în timp ce îşi îndepărta machiajul. Deşi jumătate din faţa ei era acum curată, cealaltă jumătate era complet machiată, lucru care o făcea să arate ca Baronul Ashura. Fără să mai amintim faptul că arăta foarte incomfortabil.

Potrivit deducţiilor făcute de Ryūji, Yasuko stătea la măsuţa de lângă futonul ei şi îşi dădea jos machiajul, dar a obosit şi a adormit cu faţa pe futon.

- Sunt uimit că nu ţi-ai rupt gâtul… Hei, culcă-te normal! O să mori dacă mai dormi aşa!

- …Ya…Yaya…umm…umm…Ya…

Vorbea exact la fel ca Inko-chan.

Gândindu-se la legătura secretă dintre Yasuko şi Inko-chan ( în mare parte inteligenţa lor), Ryūji a aşezat-o cu grijă pe Yasuko într-o poziţie normal pe futonul ei. Yasuko îşi dorea propriul ei pat. Dar cu o faţă adormită atât de groaznică, pe naiba o să-i cumpăr vreodată unul!

Dintr-o pungă de plastic ce se afla în colţul camerei, a scos două îngheţate pe băţ aproape topite şi a ieşit tăcut din cameră, închizând fusuma în spatele lui. Mai întâi trebuia să pună îngheţata topită în frigider. Apoi trebuia să prepare micul dejun şi bentoul pentru prânz. Privind în interiorul frigiderului...

- A, da, mi-am adus aminte...

Ryūji şi-a îngustat ochii lui sălbatici, nu pentru că era furios, ci pentru că era dezamăgit.

Festivalul Orezului Prăjit a consumat toate ouăle şi toată şunca, aşa că nu mai era vorba să aibă omletă cu şuncă drept mic dejun. Orezul îngheţat era de asemeni consumat.

- ...Se pare o să trebuiască să mă mulţumesc cu lapte pentru micul dejun, cât despre bento... o să trebuiască să fie simplu azi. Pentru garnitură au mai rămas doar cartofi.

Orezul era esenţial, indiferent de situaţie, aşa ca Ryūji a decis să facă nişte orez creole simplu cu cartofi săraţi.

După ce a spălat orezul, s-a asigurat că a adăugat destul vin făcut din orez, puţin sirop şi mirin, puţin kombu tăiat, lăstari de bambus fierţi şi enokitakes în oala cu orez. După ce a adăugat o cantitate potrivită de apă, a aprins maşina de gătit şi asta a fost, a mai rămas doar să se gătească.

Apoi, Ryūji a curăţat cartofii cu îndemânare şi o viteza incredibilă, punându-i într-o oală şi lăsându-I la fiert până a mai rămas puţină apă. Pentru că tot era acolo, a spălat tocătorul şi cuţitul şi a curăţat mizeria de pe masa de marmură din bucătărie. Odată ce apa din oală a scăzut şi cartofii au ieşit la suprafaţă, a adăugat puţin zahăr rafinat, mirin, vin de orez, sirop, concentrat de supă şi puţin sos de tăiţei. Tot ce mai rămasese era să aştepte să se gătească tot, şi atât. Mai târziu, va trebui să de-a focul mai încet pentru a evita arderea mâncării şi să lase să fiarbă până când va trebui să plece. La sfârşit, va condimenta lucrurile cu puţin sos de soia. Ryūji nu a verificat niciodată cum se făcea această mâncare cu adevărat, dar până acum gătitul în acest fel era suficient de gustos pentru el.

Era puţin peste jumătate de oră de când s-a trezit, aşa că mai era destul timp. Ryūji a turnat tot laptele într-un pahar, apoi a pornit televizorul şi s-a aşezat pe canapea.

Privind programele de dimineaţă pentru a mai ucide din timpul necesar pregătirii micului dejun, a ascultat atent la ştirile de ieri despre fotbal, în timp ce ştergea masa. Fără să-şi de-a seama, Ryūji a şters masa scundă până a ajuns sclipitor de curată.

După ce a aflat că echipa lui a câstigat, lăsând la o parte faptul că a avut doar lapte la micul dejun, Ryūji a simţit că are un început de zi destul de bun. Deşi, ar fi şi mai bine dacă soarele ar străluci puternic prin fereastră, ca anul trecut. Privind pe geam, Ryūji a oftat înăuntrul camerei sale întunecoase. În acel moment…

- …Uoa!

Telefonul a sunat brusc. Să sune la ora asta, oare este vreo rudă? Hotărând să nu o lase pe Yasuko să-şi tulbure somnul (din moment ce era stăpânul casei, la urma urmei), Ryūji s-a grăbit să răspundă la telefon.

- Alo, Takasu la telefon…

- Ai întârziat! Ce dumnezeu tot faci?

-…

A trântit receptorul fără să se gândească.

Ce fac? Trăiesc o viaţă normal, bineînţeles. Ţipetele neaşteptate i-au provocat un gol mintal lui Ryūji. Telefonul a sunat încă odată, Ryūji a răspuns politicos,

- Alo, Takasu la telefon…

- Tocmai ce mi-ai închis, nu-i aşa? Ai vrea să vin chiar acum la tine şi să fac scandal?

Asta ar fi neplăcut. Ryūji s-a gândit rapid la un răspuns. Deşi proprietara nu a venit să se plângă, Ryūji putea să o audă, de ceva vreme, măturând zgomotos podeaua afară. Îl aştepta, fără îndoială, pe Ryūji, ca să i se poată plânge. S-ar părea că familia Takasu a fost trecută pe lista neagră.

Să poată vorbi într-un stil atât de asemănător unui mafiot, o singură persoană era în stare de așa ceva...

- Aisaka... Taiga...

Ea avea o poreclă de gangster, Tigrul din Palmă.

- Dacă găsești situația neplăcută, atunci grăbește-te și vino aici! Ce făceai? Nu-mi spune că îți încalci deja promisiunea? Ai idee măcar ce se petrece?

- Promisiune? Doar nu vorbești serios?

- Nu ai zis că o să faci totul precum un câine? Ai jurat, nu-i așa? Așa că grăbește-te și vino! Acum! În fiecare zi, înainte de școală, de acum încolo!

- ...S,stai! Lucrul despre care am discutat azi-noapte, despre asta vorbești, nu? Când am zis că o să te ajut, m-am referit la ajutor pentru a te apropia de Kitamura, ca să poti vorbi cu el mai mult... Asta am jurat!

- Tch!

Telefonul a redat un foarte enervat si iritat sunet scos cu limba.

- Tu ai zis că vei face orice! Nu-mi pasă, grăbește-te si vino! Știi că vorbesc serios când zic că voi face aia... cât despre ce înseamnă ”aia”, ar trebui să știi deja.

S-ar părea că Aisaka era într-o dispoziție foarte proastă. Vocea ei suna precum țipătul plin de jale a unor demoni din Iad, iar asta asta făcea telefonul să vibreze într-un mod prevestitor și producea fiori în urechile lui Ryūji. Era inutil să se certe în continuare cu ea la telefon, dacă s-a ajuns la asta.

- … O,oricum, indiferent… voi veni la tine…dar… nici nu știu unde locuiești.

- Uită-te puțin pe fereastră.

- Ce? Pe fereastră? Nu e nimic afară cu excepția … UOA!?

Cărând receptorul telefonului pe toată întinderea ridicol de mică a sufrageriei și uitându-se pe fereastra întunecată, Ryūji putea vedea blocul de apartamente în stil burghez. Totuși la etajul al doilea al acelei clădiri… privind de la fereastra perfect opusă…

- Ce faci cu pijamalele alea ridicole?

Aisaka Taiga stătea acolo, ținând un telefon modern in mână și arătând nemulțumită.

- Ah! N,nu te mai uita la mine!

Purtând ”puloverul lânos și pufos” al Yasukăi (cu inimioare peste tot) pentru că îi era frig, Ryūji și-a acoperit pieptul cu mâinile, în același timp având o expresie feroce. Nu era furios, doar stânjenit.

Aisaka și-a tras, indignată, perdelele sale scumpe.

- Pe naiba vreau să mă uit la tine! Grăbește-te și mișcă-ți fundul aici, câine prost!

Aisaka a încheiat cu această frază, dar Ryūji și-a amintit ca mai are lucruri de făcut,

- Așteaptă! Mai lasă-mi încă 10 minute!

-… De ce?

- Pentru că orezul creol pentru pachet nu e gata încă.

- …

Tăcerea de la celălalt capăt i-a permis lui Ryūji să audă un ghiorțăit de mațe răsunător. Era pur si simplu prea puternic ca să fie ignorant.

- … A,ai vrea să servești puțin?

După o lungă tăcere, perdeaua ferestrei acelui bloc burghez s-a mișcat cam zece centrimetri. Aisaka, tăcută, a aprobat cu o mișcare din cap.

Yasuko, Inko-chan și acum Aisaka.

Se pare că acum erau trei în loc de doi care așteptau să fie hrăniți de Ryūji.

* * *

Era pentru prima dată în viață când a văzut o ușă automată.

Atmosfera din holul acoperit de marmură părea mai rece decât aerul de afară. Zona înconjurătoare era neobisnuit de tăcută, de parcă l-ar veghea. Pus intr-o ambianță atât de nepotrivită, Ryūji nu se putea abține să nu arunce priviri fioroase, în timp ce se holba la dispozitivul din fața lui. Plasat în dreptul taliei sale, era un panou din marmura cu un buton, o gaură pentru cheie și ceva ce semăna cu un difuzor. În celălalt capăt era o ușă automată care duce către interiorul blocului. Totuși poarta nu s-a deschis singură. În dreapta lui era ghișeul paznicului, dar un afiș pe care scria Curățenie, sugera ca nu este nimeni înăuntru. Cum o funcționa aparatul ăsta? Și cum pot eu sa intru în cușca Tigrului din Palmă? Ryūji medită în tăcere la o soluție din acest impas când...

- Bună... dimineața...?

O femeie tânără ieși pe ușă și îl salută pe Ryūji, aruncându-i niște priviri suspicioase, probabil întrebându-se Cine e persoana asta?

- 'N,neața!

Ascunzându-și fața, rușinat, Ryūji se strecură pe poartă înainte să se închidă. O fi bine să intru așa? se întrebă, dar fără să creadă că e posibil să intre în necazuri prea mari.

A intrat în lift și a apăsat butonul pentru etajul doi. Când s-au deschis ușile, s-a trezit la capătul unui coridor carpetat așa cum a mai vazut în hotele când a fost în excursii. Oare cât o fi chiria aici? se întrebă Ryūji. ...La naiba, am uitat să o întreb numărul apartamentului. Problema asta își găsi rezolvarea repede... Era o singură ușă pe coridor și se găsea în celălalt capăt. Cu alte cuvinte întregul etaj al acestei clădiri în stil burghez aparținea familiei Aisaka.

- Chiar e bogată... Oare zvonul că tatăl ei e un mafiot să fie adevărat?

Adâncit în gânduri, Ryūji se trezi în cele din urmă în fața ușii (chiar dacă era doar Aisaka, urma, totuși, să viziteze casa unei fete) și sună la sonerie; fără succes, deși încercă de mai multe ori.

- Poate că mai e timp până începe școala, dar timpul meu e prețios!

A încercat clanța cu timiditate. A tras aer în piep, apoi... ușa s-a deschis.

- ...'N,neața! ...Aisaka! ...Eu sunt, Takasu... Cineva?

Și-a strecurat capul și a strigat, fără să primească un răspuns. ”Bună~! Bună~!” Ryūji a intrat cu totul în apartment, continuând să strige.

- Scuze de deranj… P,pot intra? E în regulă?

Cât tupeu are fata asta, mă amenință să vin cât mai repede, apoi mă lasă să stau aici, singur! Ce-o să fac dacă ma vede familia ei aici? În special tatăl ei! Ryūji s-a descălțat, nehotărât, și a pășit de-a lungul coridorul parchetat numai în șosete.

Ryūji oftă, apoi a inspectat camera. Tapetul alb, parchetul de calitate premium sau veiozele, totul reflecta un gust foarte bun, spre deosebire de restul apartamentelor închiriate din zonă. De fapt, Ryūji, având un mare interes în design interior, a studiat ușa laminată de sticlă înainte să o deschidă. Apoi…

- Uaa!...Uaau!

Intrând, se uită cu uimire, apoi a fost lovit de un miros dezgustător. Ceea ce l-a uimit a fost sufrageria, care avea o dimensiune de cel puțin 20 de tatami. Pe jos era un covor de un alb pur și pe covor o canapea de un gri deschis, o masă albă și scaune de firmă… Pe peretele din sud, o fereastră oferea priveliștea pe care familia Takasu o avea cu un an în urmă – copacii din parcul din apropiere. Bucătăria închisă la culoare nu strica cu nimic senzația de spațiu a sufrageriei și designul personalizat era de foarte bun gust. Tot acest mobilier era cuplat foarte bine cu candelabrul elegant. Singurul lucru bizar era că erau suficiente canapele și scaune pentru o singură persoană. În mod normal, nu ar fi fost ciudat să vezi cinci sau șase scaune într-o astfel de sufragerie.

Apoi, mai era și mirosul groaznic…

- Vine de aici...?

Venea din direcția bucătărie în stil european. Bucătăria avea o chiuvetă masivă din oțel inoxidabil, dar care era umplută până la refuz de farfurii murdare. Oare cum arată scurgerea? Doar gândul și era suficient să ți se facă pielea ca de găină. Pe langă asta, oțelul părea încețoșat, de parcă ar fi fost acoperit de...

- AAAAAARRRRRRRRGGGG!!!

Mucegai negru, destul să tortureze o persoană până leșină. Ca hipnotizat, Ryūji s-a împleticit spre chiuvetă și a trecut un deget tremurând peste suprafața ei. Evident, a simțit ceva alunecos și foarte gros...

- Inacceptabil! Nu pot lăsa să se întâmple asta! Ăsta e un sacrilegiu împotriva Bucătăriei! Un sacrilegiu împotriva vieții! Chiar dacă bucătăria din apartamentul meu mic e îngustă și întunecată, măcar e destul de curată ca să poți linge masa fără să te îmbolnăvești. Unii oameni muncesc pănă leșină încercând să-și mențină bucătăria curată și sunt oameni care au o bucătărie atât de frumoasă și bine-echipată și, și, și o transformă în... ASTA!

- AISAKA!!!

Ryūji a țâșnit din bucătărie.

- Am văzut destule! Cum îndrăznește să mă lase să văd așa ceva!? Orice ar fi, lasă-mă… lasă-mă sa-ți curăț bucătăria!!!

Ceva a plesnit în interiorului lui Ryūji. Fără să-și stăpânescă nervii, s-a învârtit în jurul sufrageriei ca un glonț, fără să reușească să o găsească pe Aisaka. Ochii lui, strălucind de entuziasm, au remarcat o ușă glisantă.

- Asta e ușa!?

A deschis-o cu putere…

-…Ah… Bingo.

Cu toate astea, ceva nu era… normal.

Aisaka taiga era acolo.

Pus în fața unei astfel de imagini, Ryūji nu a putut decât să-și acopere gura cu mâna, a încetat chiar să mai respire. Perdeaua acoperea fereastra care dădea spre nord. În camera tăcută, cu tavan înalt, zăcând peste tot pe covorul alb, erau rochii vaporoase, aruncate acolo după ce au fost scoase din dulap. Într-un colț erau așezate o măsuță de studiu albă și un scaun, iar în mijlocul camerei era un pat ca de prințesă, înconjurat de perdele dantelate.

Aceasta era camera Aisakăi. În mijlocul patului, înconjurată de perdele dantelate, stătea Aisaka Taiga. Părul ei lung acoperea tot cearceaful, în timp ce ea stătea ghemuită, îmbrățișându-si picioarele. Telefonul portabil era așezat lângă pernă, iar dincolo de perdea se zărea reședința Takasu.

- …S-a întors la somn…

Zzzz… Se auzea doar respirația ei ritmică și ușoară. Incapabil să se apropie, Ryūji se uita la Aisaka de la distanță… Nu era ca și când dorea să se uite, doar că nu putea să își ia ochii de la această imagine.

Înfășurată în pijamalele ei largi, picioarele și mâinile ei păreau chiar și mai mici. În acest moment, fața ei calmă părea la fel de clară ca o sculptură din gheață, o sculptură pe cale să se topească. Micul ei nas, gura ușor deschisă, sprâncenele lungi… dacă nu i-ar fi auzit respirația, nu si-ar fi dat seama dacă mai e în viață sau nu…

Nu era doar faptul că își privea colega de clasă dormind, atmosfera camerei părea ca un basm; Ryūji simțea că Aisaka arăta ca Frumoasa Adormită. Dar a respins imediat ideea asta.

- ...Nu-i deloc o prințesă.

Nu... era păpușa care a fost uitată de prințesă. Ochii ei se vor deschide dacă o ridici, dar pentru că a fost uitată, nu putea decât să zacă acolo și să continue să doarmă.

Păpușa dormea în acest pat, în această cameră, în acest apartament, dar ele nu aparțineau păpușii, ci prințesei. Așa se explica faptul că tot părea mult mai mare în comparație cu dimensiunea păpușii.

- Totuși, Aisaka e un om și aceasta e casa ei... Apropo, unde este familia ei?

După ce s-a uitat în jurul camerei, Ryūji și-a îngustat ochii. Un scaun, o canapea… Nu e nimeni aici decât Aisaka, și aici doarme doar Aisaka, care nu face decât să de-a din cap când e întrebată de familia ei.

Ryūji s-a uitat la ceas, mai era timp până începea prima oră. Simțind că va fi foarte greu să o scoale pe Aisaka, a ieșit din camera ei și a închis ușa fără niciun zgomot. O s-o trezesc dacă nu s-a sculat singură când va trebui să mergem la școală.

Părăsind atmosfera magică a dormitorului, Ryūji și-a dat jos jacheta gakuran și și-a suflecat mânecile.

- …Să trecem la treabă!

Înaintea ochilor săi fioroși era bucătăria extrem de unsuroasă și avea la dispoziție dora 15 minute. Bătălia dintre om și oțelul inoxidabil murder a început.

- Când o să se trezească Aisaka, probabil ca nu o să-și creadă ochilor.

Deși nu a terminat încă… O să termin mâine! și-a jurat Ryūji, având în spate ustensilele de bucătărie și dulapul strălucind de curățenie după mai bine de jumătate de an. Tot ce a mai rămas era micul dejun: orez creol și supă miso instant. Conținutul era același, cantitatea era diferită. Am adus mai mult. a remarcat Ryūji ținând în mână bentoul plin și greu.

Toate acestea au fost făcute pentru Aisaka taiga, care încă mai dormea somnul ei dulce.

* * *