Toradora! (Romanian):Volumul1 Capitolul2

Capitolul 2

Deşi a început cam tumultos, noua viaţă a lui Ryūji, ca licean în anul doi, a continuat destul de lejer.

Asta s-a întâmplat din mai multe motive.

Zvonul că „Takasu e un delincvent” s-a lămurit mult mai devreme decât şi-ar fi putut imagina vreodată sinele pesimist al lui Ryūji. Din fericire, mulţi din foştii colegi ai lui Ryūji, inclusiv Kitamura, erau în aceeaşi clasă anul acesta. Mai important, a fost învins de Tigrul din Palmă în câteva secunde, făcându-i pe toţi să ajungă rapid la concluzia că este un „tip normal”(Ryūji voia, chiar, să-i mulţumească Aisakăi Taiga pentru asta).

În al doilea rând, a reuşit să evite să facă vreo muncă enervantă în comitetul clasei şi banca lui, care a fost aleasă prin tragere la sorţi, era al treilea loc din faţă pe rândul de la fereastră – era un loc grozav unde putea să stea şi să se relaxeze. Dirigintele era acelaşi ca cel de anul trecut (Koigakubo Yuri, 29 de ani, şi fără îndoială o femeie singură); în afara faptului că era singură la această vârstă, Ryūji nu avea ncio problemă cu ea.

Oricum...

- ...Dacă fac asta, atunci marginile găleţii se vor întării! Cum se numeşte? Vrei să spui partea de lângă margine? Dar cum mijlocul este încă apos, când torn jeleul moale ţinând de margini aşa, o să trebuiască să...

- Au!

- Uaaa, Takasu-kun! Îmi pare rău...

Cel mai important motiv era acesta:

Raza lui de soare, Kushieda Minori, i-a devenit colegă de clasă. Acest motiv era singurul care îi făcea viaţa zilnică a lui Ryūji la fel de colorată ca un trandafir şi la fel de ameţitoare ca lumina soarelui... Chiar şi după ce l-a pocnit din greşeală în ochi, strălucirea ei abia s-a diminuat.

- E,eşti bine? Îmi pare foarte rău, nu te-am văzut în spatele meu! Uaaa... Degetul meu mijlociu tocmai te-a lovit în albul ochiului?

- ...Nu-ţi face griji, nu-i nimic.

- Îmi pare atât de rău! Hmm, unde eram? O da, cum ziceam, trebuie să torn jeleul în găleată cam aşa...

- Au!

- Wah...! Se pare că l-am înfipt şi mai adânc! Îmi pare atât de rău!

- E-n regulă, sunt bine, Ryūji a gesticulat, fluturându-şi mâna. Chiar şi asta era o binecuvântare pentru el. „Îmi pare rău, îmi pare atât de rău!” a spus Minori pe când îşi înclina capul, care emitea un parfum de care nici măcar o muscă nu s-ar putea plânge. Nu conta, Minori, care în momentul acesta îşi cerea scuze, avea ochi numai pentru el, astfel încât faptul că a fost lovit de două ori în ochi, era un preţ mic de plătit pentru a experimenta asemenea extaz.

Nu l-ar deranja nici dacă ea n-ar vorbi cu el. Ar fi la fel de fericit dacă ar vorbi cu cineva de lângă el, dat fiind că ar putea auzi vocea drăguţă a lui Minori. Încercând să arate cât de mare era găleata, îşi flutura mâinile pentru a imita forma unui cerc; şi de fiecare dată când făcea asta venea in contact cu el ( chiar dacă era doar globul lui ocular).

Dar, ce este găleata asta de care tot vorbeşte? Observând expresia nedumerită a lui Ryūji, a explicat,

- Vorbim de budinca pe care am făcut-o folosind o găleată.

Minori şi-a prins degetul cu putere ( Să sperăm că de data asta nu voi lovi pe nimeni!) explicând pe un ton serios. Deşi „explicând” nu pare să fie cuvântul corect...

- Lui Takasu-kun îi place budinca?

Purtăm o conversaţie! Inima lui Ryūji a început să bată aşa rapid încât nu era în stare să bâjbâie niciun cuvânt, anxietatea îl înnebunea. După ce a aşteptat atât de mult să aibă şansa asta....

- ...Er...

Şi doar atât a putut stoarce. Probabil se gândeşte cât de plictisitor e tipul ăsta... Probabil se gândeşte că n-o să mai vorbească niciodata cu tipul asta... În timp ce Ryūji încerca, frenetic, să hotărască ce să facă, Minori şi-a continuat discursul despre dorinţa ei supremă de a face budincă într-o găleată.

- Dar nu am avut succes. Poate pentru ca era prea mare, aşa că era greu să amesteci părţile lipicioase şi cele moi într-o singură formă... O da, pot să îţi arăt şi ţie, Takasu-kun! Consideră asta o scuză pentru ca te-am lovit în ochi.

- Ee?...S...Să îmi arăţi...?

Oare vrea sa îi gust budinca? Ochii lui Ryūji au devenit mai pătrunzători pe când fixa cu privirea zâmbetul drăguţ al lui Minori. Minori aprobă şi spuse:

- Da, o să-ţi arăt. Stai să mă duc şi s-o aduc. Pot fi mai norocos ca acum? Mă bucur că am fost împuns în ochi! Pe când privea mersul entuziasmat al lui Minori spre banca ei, brusc, Ryūji a simţit, dintr-un motiv oarecare, că vrea să fugă.

Dacă aduce, cu adevărat, budinca aici, ce expresie să am când o mănânc? Nu e prânzul acum, aşa că o să pară ciudat pentru un băiat să mănânce cu poftă o budincă. Apoi, dacă aduce budinca, ar trebui să o mănânc imediat? Sau ar trebui să îi mulţumesc şi să o păstrez pentru mai târziu?

- La naiba... Nu, nu ştiu încă...!

Nervos, a început să îşi mângâie faţa. Oricum, ar trebui să-mi curăţ banca, cel puţin. A decis să o mănânce pe loc. Simţindu-se emoţionat, inima lui Ryūji bătea mai repede. Şi-a mutat încet privirea de la Minori, care doar ce s-a întors, pentru că era pur si simplu prea strălucitoare ca să poată fi privită direct. Minori dezvălui un zâmbet vesel şi îşi înclină capul, pe când stătea în faţa lui, apoi...

- Uite, Takasu-kun.

Prin vocea ei foarte tandră, Ryuuji crezu că poate să vadă o inimioară apărând după ce a rostit „ Takasu-kun”. Ridicându-şi încet capul în anticipare, Ryūji a primit politicos obiectul care i-a fost înmânat.

- ...Ah, um. Asta...

Era mult mai subţire şi mai uşoară decât s-a aşteptat...

- ...Asta e o poză grozavă...

- Dar arată scârbos, nu-i aşa?

Deci îmi arată poze, nu budincă. Chiar dacă chestia aceea din poză arăta scârbos, era totuşi incredibilă. Peste un suport din plastic era o găleată mare, şi conţinea un fel de cremă de un galben-deschis... Nu, arăta mai mult a noroi. Deşi zicând asta ar fi nepoliticos faţă de Minori, pur şi simplu nu arăta a budincă. În a doua poză, noroiul era turnat încet şi într-un mod lipicios, lăsând întregul loc împroşcat cu substanţe solide şi lichide. Apoi, în a treia poză...

- Şi chiar mirosea ciudat... Probabil pentru că nu am spălat găleata bine!

Minori înghenuncheată pe un picior în timp ce mânca noroiul cu o lingură mare. Vreau poza aia! Pe când Ryūji se gândea la asta...

- Mulţumesc că te-ai uitat! Trebuie să-i mai arăt şi Taigăi. Ee? Unde s-a dus? Era aici acum un minut.

Luându-şi, indiferentă, pozele înapoi, Minori l-a părăsit imediat pe Ryūji şi a fugit să caute Tigrul din Palmă, pe Aisaka Taiga, care asculta cu un moment în urmă. Astfel s-a încheiat o perioada de fericire.

-...Trebuie să-i arăt Taigăi...Ee?

Ryūji suspină pe când îşi privea dragostea părăsind clasa în căutarea bunei sale prietene.

Era foarte norocos să fie coleg de clasă cu ea. Putea să o vadă oricând pe Minori în timpul şcolii, aşa că nu mia era nevoie să se furişeze prin faţa clasei ei şi să tragă cu ochiul înăuntru doar ca să îi privească zâmbetul. Chiar şi un fundaş central are şansa lui să înscrie goluri. Dacă nici ăsta nu era noroc, atunci el nu ştia ce înseamnă norocul.

Dar, pentru a se apropia şi mai mult de ea, trebuia să treacă peste un obstacol... Şi acesta era Aisaka Taiga, care era văzută mereu lângă Minori, în orice moment.

De la Ceremonia de Deschidere, Ryūji a încercat să-şi menţină distanţa faţă de Aisaka. Părea să fie o persoană foarte dificilă, dar dacă o evita pe Aisaka, nu va putea să se apropie de Minori, şi ăsta era cel mai rău rezultat pentru el(deşi acesta nu era singurul motiv pentru care nu a fost în stare să aibă o conversaţie cu Minori).

Aisaka nu părea să îl înregistreze pe Ryūji pe radarul ei, în niciun fel, în timp ce Ryūji a încercat să evite orice oportunitate de a intra în contact unul cu celălalt; până acum ea nu a încercat să împiedice asta. Scopul lui Ryūji era să încerce să scape de Tigrul din Palmă şi să o abordeze pe Minori când e singură. Dacă ar reuşi să acumuleze aceste momente norocoase, ca înainte, acesta ar fi încă realizabil.

Şi astfel, viaţa dulce-amăruie a lui Ryūji continua destul de lejer.

...Până azi adică, exact după ore.

* * *

-OOA…!

Când a deschis uşa clasei, a fost lăsat fără glas de ce a văzut înăuntru…

Erau două, nu, trei scaune aruncate în aer.

A urmat o buşitură puternică, când au aterizat pe podea. În mijlocul zgomotului puternic şi scaunelor zburătoare, o siluetă putea fi văzută zburând prin faţa ochilor săi.

- Ce dumnezeu s-a-ntâmplat? se miră Ryūji, clipind din ochii lui sălbatici. Adevărul e că era atât de îngrozit că nu mai respire.

Fiind elevul de serviciu, a trebui să părăseacă clasa pentru a rezolva nişte lucruri, aşa că nu s-a putut întoarce decât dupa terminarea orelor. În mod normal nu ar trebui să fie nimeni în clasă atunci, dar ce a văzut…

Nu era nicio îndoială, a văzut o fată în uniformă acolo, cu doar un moment în urmă. Probabil văzându-l pe Ryūji intrând, s-a aruncat spre colţul întunecat de dulapul clasei şi s-a ascuns acolo. În acelaşi timp, Ryūji a văzut scaunele aruncate în aer şi prăbuşindu-se cu un zgomot puternic. În ciuda acestui lucru, putea vedea persoana aceea foarte clar, chiar acum, ţinând cont că era o oglindă în colţul de sus al clasei, care îi reflecta complet spatele şi părul.

Încredibil, individul ăsta neîndemânatic a încercat să-şi ascundă mâinile si picioarele, ghemuindu-se acolo tăcută. Aparent nu a observat oglinda de deasupra ei, după felul în care şi-a scos capul afară să verifice locaţia lui Ryūji.

- Gulp! Ryūji a înghiţit şi s-a prefăcut că nu a văzut nimic. Asta din cauza acelui individ micuţ... Cel cu porecla Tigrul din Palmă. Doar văzând reflecţia spatelui ei în oglindă era de ajuns să îţi dai seama cine e. Părul acela lung şi faţa de un alb palid... Oricum, pentru cineva atât de mic, singura persoană la care Ryūji se putea gândi era Aisaka. Probabil se gândea: De ce a trebuit să apară acum!?

În consecinţă, Ryūji a decis că nu a văzut nimic, nu a auzit nimic şi că nu ştie absolut nimic.

După ce a luat decizia asta, Ryūji a hotărât să intre în clasă. Deşi nu voia să intre într-un loc unde (dintr-un oarecare motiv) Tigrul din Palmă se ascundea, îşi lăsase ghiozdanul înăuntru şi nu putea pleca fără el.

Clasa luminată de apus era tăcută, părea ca şi când Aisaka era un păianjen ce îşi ţesea pânza, sau emitea un câmp de forţă puternic, unde, dacă intrai, îi simţeai efectul în adâncul oaselor. Ryūji mergea încet şi cu grijă, încercând din greu să meargă ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, încercând să nu o stârnească pe Aisaka şi să nu se poarte ca şi când ar ştii că se află acolo...

- Aa...

Un moment de neatenţie şi întreaga clasă a răsunat din cauza strigătului nervos.

Obiectul ce se rostogolea a aruncat toate eforturile lui Ryūji pe fereastră. Ghemuindu-se strâns, Aisaka şi-a pierdut echilibrul şi s-a rostogolit tocmai din colţul de lângă dulap. Din nefericire pentru ea, s-a oprit chiar în faţa lui Ryūji.

-...

-...

Aisaka a privit în sus, în timp ce Ryūji privea în jos. Asta nu mai era o distanţă la care cineva ar putea pretinde că nu s-a întâmplat nimic. Amândoi au schimbat priviri tăcute pentru câteva secunde...

- Eşti... bine?

Ryūji a reuşit să forţeze aceste cuvinte afară. Şovăind, a încercat să îi ofere braţul său Aisakăi, care încerca să se ridice, dar tot ce a primit ca răspuns au fost câteva cuvinte neclare, ceva de genul „nu am nevoie de ajutorul tău” sau „vezi-ţi de treaba ta”. Privirea pătrunzătoare a Aisakăi îl fixa pe Ryūji din spatele bretonului.

Ryūji nu s-a putut abţine să nu se retragă, oferindu-i Aisakăi suficient spaţiu să se ridice clătinându-se. Şi-a coborât capul, scuturându-şi praful de pe fustă şi păstrându-şi distanţa faţa de Ryūji, cu spatele spre fereastră şi ochii pătrunzători fixaţi asupra prăzii. Nu părea că are de gând să plece din clasă. Nu ar trebui să se simtă stânjenită? Poate ca acest mod de gândire nu se aplică şi Tigrului din Palmă.

Dacă Aisaka va rămâne în clasă, ăsta va fi un motiv în plus pentru Ryūji să plece cât mai repede.

- A da, geanta...

Ca şi când ar lăsa-o pe Aisaka să audă asta în mod deliberat, Ryūji s-a grăbit să-şi ia ghiozdanul.

Aisaka a continuat să rămână lângă fereastră, în timp ce îl urmărea tăcută cu privirea pe Ryūji. Ryūji nu ştia ce expresia purta, pentru că îi era prea frică să se uite la ea. În orice caz, păşea cât de uşor putea, pentru a-şi reduce prezenţa. Pe când Ryūji traversa clasa, simţea fiori în timp ce era privit de ochii Aisakăi. Nu trebuie să reacţionez. Nu trebuie să o provoc. Trebuie doar să merg liniştit...

Ghiozdanul nu era pe banca lui, totuşi. Şi-a amintit că vorbea cu Kitamura înainte să plece, şi şi-a lăsat geanta pe banca lui Kitamura. După ce şi-o va recupera, tot ce rămânea de făcut era să părăsească clasa. Înăbuşindu-şi nervozitatea, s-a apropiat încet de ghiozdan, 20 cm rămaşi, 10 cm...

-AA!

... A sărit în sus.

- Ce s-a întâmplat?

Aisaka Taiga intenţionează să mă oprească? Ryuuji şi-a întors capul speriat şi s-a uitat la păpuşa micuţă ce stătea lângă fereastră.

- C,ce este?

- ...C...Ce.Vrei.Să.Faci?

Ceva incredibil s-a întâmplat... brusc, Tigrul din Palmă părea foarte neliniştit, aproape de leşin.

- ...Eu, eu vreau doar să-mi iau geanta, şi... Ai,Aisaka? Ce-ai păţit? Arăţi ciudat de ceva timp.

Buzele ei micuţe, ca de cireaşă, s-au deschis şi s-au închis, în timp ce păşea înainte şi înapoi, parcă dansând un dans straniu, în timp ce degetele, ridicate în dreptul feţei, tremurau.

- A,a,a,ai spus, geanta ta? Dar banca ta nu e acolo? D,d,d,de ce, de ce e a,a,a,a,acolo?

Se bâlbâia în timp ce îl certa pe Ryūji.

- ...De ce e acolo? Vorbeam cu Kitamura când am fost chemat de profesor... aşa ca am lăsat-o acolo... UOA!

Aisaka, care trebuia să fie la câţiva metrii departare, a micşorat distanţa într-o clipă şi a apărut în faţa lui. Cum de are o asemenea mobilitate uimitoare, când are un corp aşa de mic?

- ...! ...! ...!

- Stai, a,aşteaptă!? Ai,Ai...saka?!

Cu multă forţă a apucat ghiozdanul lui Ryūji, pe care îl avea strâns la piept, încercând să i-l smulgă.

- Î,împrumută-mi-l puţin...! Dă-i drumul!

La o distanţă atât de mică, Ryūji putea să vadă că faţa Aisakăi era mai roşie decât apusul de afară. Faţa ei drăguţă era distorsionată ca a unui demon, şi expresia ei era înfricoşătoare.

- Să ţi-o... împrumut?! Încetează cu prostiile...!

- Umf~!

Nu putea să o dea la o parte, aşa că Ryūji a decis să îşi păstreze poziţia înfigându-şi piciorele cu fermitate în pământ, ţinând cont că dacă ar da drumul acum, trupul mic al Aisakăi ar zbura destul de departe.

Cam atât şi cu grija lui faţă de ea.

- Uuuuuuuummmf~!

Aisaka şi-a răsucit şoldurile şi a apucat ghiozdanul cu ambele mâini, ochii de pe faţa ei roşie strânşi cu putere, în timp ce venele de pe frunte începeau să se umfle. Încerca să câştige doar cu forţa ei brută.

Deget după deget, Ryūji îşi slăbea încet strânsoarea de pe ghiozdan. Chiar şi picioarele, pe care le-a ancorat în podea, începeau să-i fie târâte. Ca să spunem lucrurilor pe nume, începea să piardă.

- H,hei, e periculos... Dă-i, drumul, acum!

- Uuuuuuuummmf... Aa... ? Ahhhh...

N-o să reuşesc...! Exact când Ryūji se gândea la asta, dintr-o dată a văzut că Aisaka părea ameţită şi că a căzut pe spate, mâinile ei micuţe deschizându-se pentru a întâmpina pământul, dând drumul genţii ... A dat drumul?!

- ...AHHHH!!!

- HAPCIUU!

- Buf!

„...AHHHH!!!”-ul aparţinea lui Ryūji, „HAPCIUU!”-ul aparţinea Aisakăi, iar zgomotul buşiturii îi aparţinea tot lui Ryūji. Acestea erau, respectiv, Ryūji strigând speriat, Aisaka strănutând, şi Ryūji lovindu-şi capul de ceva.

Pentru că Aisaka şi-a eliberat mâinile când a strănutat, Ryūji, bineînţeles, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut pe spate. A strâns puternic ghiozdanul când a căzut şi şi-a lovit capul de biroul profesorului.

- Auuuu... A durut! T,tu... ce naiba voiai să faci... A durut, ştiai?... Puteai să mă omori!

A protestat, cu lacrimi în ochi.

- Ugh...

Aisaka a scos un zgomot ciudat, ca un strănut, ignorând ce se petrecea în jurul ei. După ce l-a făcut pe Ryūji să-şi piardă echilibru, a pufnit şi apoi s-a prăbuşit pe culoarul dintre bănci.

- Ai,Aisaka?! Hei, eşti bine?

Părul ei lung era întins pe podea, trupul micuţ era ghemuit, şi ea a gemut încet. Nu a primit niciun răspuns. Oare se simte rău? Ryūji şi-a frecat ceafa în timp ce alerga spre ea pentru a vedea mai bine. Faţa care, cu puţin timp în urmă, era de un roşu aprins, acum era lipsită de orice culoare, buzele tremurânde erau la fel de albe ca o coală de hârtie, iar fruntea îi transpira.

- Uoa... Pari, pari palidă! Eşti anemică? Hei, apucă-mi mâna.

Era la fel ca Yasuko. De data asta nu a mai ezitat şi şi-a întins mâna...

- ...!

Mâna întinsă a lui Ryūji a fost dată la o parte de mâna ca de gheaţă a Aisakăi. Deşi tremura puternic, Aisaka a reuşit să se ridice, sprijinindu-se de o bancă.

- Ai,Aisaka! Eşti bine?

Tot nu a primit un răspuns. Cu fiecare pas făcut, biroul de care se sprijinea se cutremura, în timp ce părul ei lung şi moale flutura. Trupul ei micuţ părea hotărât să fugă cât se poate de repede. Pentru că a stat pe jos cu ceva timp în urmă, fusta ei era puţin ridicată, dezvăluind coapsele ei mici şi fine.

- Aşteaptă, nu ar fi mai bine să te duci la clinica şcolii?

Deşi părea băgăreţ, nu putea să o lase singură, dar pe când se pregătea să o urmeze....

- Stai departe... Cap sec!

I-a spus pe un ton feroce care suna ca şi cum ar fi încolţită. Ryūji îşi oprii paşii imediat. Dacă are suficientă energie ca să ţipe, înseamnă că e bine, nu...?

- C,ce dezordine...

Ryūji, acum singur, a oftat epuizat.

Paşii Aisakăi de pe coridor au devenit din ce în ce mai uşori, în timp ce numai persoana care a fost etichetată cap sec a rămas în clasă.

Capul încă durându-l de la căzătură, a aruncat o privire ghiozdanului, care, ca acel bebeluş din faimosul caz Ooka Tadasuke , era aproape rupt în două, şi era acum acoperit de zgârieturile lăsate de Aisaka. Băncile şi scaunele care, la început au fost ordonate, erau acum total răvăşite, asta era pur şi simplu inacceptabil.

Ce dezordine.

Mesele, Aisaka, toate erau dezordonate. Ce persoană obositoare.

Fiind sensibil la aceste lucruri, Ryūji a inceput să aranjeze băncile, în acelaşi timp încercând să înţeleagă ce s-a întâmplat mai exact. Totul petrecându-se după ore, într-o clasă presupusă goală, Aisaka rostogolindu-se înaintea sa, ghiozdanul aproape furat, ea strănutând, capul lui lovindu-se, anemia fetei… Nu, pur şi simplu nu putea să înteleagă despre ce era vorba.

- Sunt inutil când vine vorba de lucruri atât de încurcate…

Ryūji a murmurat şi a oftat în sinea lui.

Vor mai trece trei ore până să înţeleagă Ryūji ce s-a întâmplat.

* * *

“Lui Kitamura Yūsaku-kun, Din partea Aisakăi Taiga”

- A,asta e… AH…!

7pm. Pentru că Yasuko trebuia să meargă la muncă împreună cu colegele ei în acea seară, a plecat mai devreme decât obişnuia. După ce a preparat cina pentru o persoană, Ryūji, în sfârşit, a clarificat acea întâmplare misterioasă care a avut loc după ore.

Abia când s-a întors în camera sa mochetată cu patru şi jumătate tatami pentru a-şi face tema şi şi-a deschis ghiozdanul ca să îşi scoată cărţile, a observat lucrul acela…

Era un plic roz şi uşor. Oare asta e hârtia pe care lumea o numeşte washi? Erau multe modele sub forma unor flori de cireş argintii pe suprafaţa hârtiei semi-transparente.

Pe faţa plicului scria: “Pentru Kitamura-kun”

Iar pe spate scria: “Din partea Aisakăi Taiga. Am petrecut mult timp scriind asta. Dacă te nelinişteşte cumva, te rog arunc-o imediat!”

Cuvintele erau scrise cu o cerneală de un albastru-deschis.

Nu părea o invitaţie la duel, nici nu arăta ca o notiţă adresată comitetului clasei, şi cu siguranţă nu era un bileţel I.O.U[1].

- P, poate că e... o scrisoare de dragoste...!?

Acest lucru era foarte surprinzător.

Fiind curios, Ryūji şi-a închis ochii săi fioroşi, nu pentru că era furios, ci pentru că se simţea foarte neliniştit.

Fără a mai complica lucrurile, Tigrul din Palmă a greşit ghiozdanul. Crezând că aceasta era geanta lui Kitamura, a ascuns, tăcută, plicul înăuntru. Totodată, se explică de ce încerca aşa mult să îi fure geanta.

- ... Asta, mi-ai pus-o în geantă din greşeală, nu? Nu am citit nimic din ce era înăuntru, aşa că nu ştiu ce e scris. Poţi să o iei înapoi...

Ryūji a început să exerseze cum să se comporte cât mai inocent când va înapoia scrisoarea.

- E imposibil!

Dar a ţinut numai o clipă. - Nu pot să fac asta, e prea dificil. Nu mai pot să zic că nu ştiu nimic! Dar nu mă pot gândi la o soluţi mai bună. Asta e, o să trebuiască să îi înapoiez nonşalant scrisoarea Aisakăi ca şi când nimic nu s-a întâmplat! Asta e tot ce pot face.

- Deşi e o scrisoare de dragoste, poate că nu îşi va da seama că eu ştiu ce este, aşa nu va trebui să zic nimic în plus şi să fac lucrurile şi mai complicate. Deşi e aproape imposibil, nu văd altă soluţie. Pentru a evita să o stânjenesc pe Aisaka, rănindu-i mândria şi făcând-o să se urască, asta e singura cale.

Ryūji s-a forţat să accepte acest şir al gândurilor şi s-a pregătit să îndese acel obiect periculos înapoi în ghiozdan, când ceva neaşteptat s-a întâmplat...

- ...Eh...

Inima lui s-a oprit brusc pentru o clipă.

Ca să nu strice plicul, Ryūji l-a aşezat cu grijă în palma sa, totuşi s-a deschis brusc, singur. NU! Nu te deschide! Deşi a strigat în adâncul inimii, sigiliul plicului, care era deja slăbit, s-a deschis din cauza presiunii exercitate de greutatea proprie, făcându-l pe Ryūji să işi piardă suflarea pentru un moment.

Şi astfel, un criminal care deschide, în mod egoist, scrisorile altor oameni, a fost creat.

- Nu, nu... NU! Dar nu am văzut nimic înăuntru! Exact! Trebuie să o lipesc la loc...! Aşa nimeni nu va ştii!

- Exact! Inko-chan a croncănit din sufragerie. Ryūji a căutat frenetic lipiciul din sertar. Găsind într-un sfârşit lipiciul, Ryūji era pe cale să lipească plicul lo loc, fără nicio urmă când...

- ...Eh, ehhh~?

Ryūji era aşa surprins încât s-a oprit din ce făcea.

Nu era nicio scrisoare in interiorul plicului lung. Ezitând o vreme, a deschis plicul încă o dată, a tras cu ochiul înăuntru, apoi s-a asigurat luminând plicul semi-transparent... Nu era nimic înăuntru.

- ...Ce... naiba!?

Ryūji a căzut cu faţa pe masă.

- Ce naiba? Serios, încetează cu prostiile!... Chiar că e lipsită de orice speranţă!

- Aisaka Taiga, eşti cu adevărat un idiot!

- Ascunzându-te într-un loc unde puteam să te văd, rostogolindu-te chiar în faţa mea, greşind ghiozdanul, irosind energie încercând să-mi iei ghiozdanul, strănutând, leşinând... Totul doar ca să îţi iei inapoi un plic gol...

După ce şi-a revenit, Ryūji s-a intors la încercarea lui prostească de a lipi la loc plicul, pentru ca se simţea deja demoralizat.

- Mă întreb dacă o să mă pot preface că nimic nu s-a întâmplat, mâine, când îi înapoiez scrisoarea Aisakăi? După ce a realizat cât de stupidă era întreaga afacere, Ryūji s-a rugat să nu izbugnească în râs în acel moment, căci ar putea să fie mâncat de viu de Tigrul din Palmă.

În orice caz, problema ar trebui să fie rezolvată acum.

Pe când această noapte incredibilă a devenit mai întunecată...

2am.

Ryūji s-a trezit brusc şi şi-a deschis ochii somnoros.

Avea impresia că a visat ceva... După ce s-a uitat la ceas, şi-a scărpinat stomacul şi se mira. Obişnuia sp fie în stare să doarmă până dimineaţa, aşa că de ce s-a trezit în mijlocul nopţii astăzi? Nu avea nicio idee.

Poate pentru că era îmbrăcat numai într-un tricou şi boxeri? Ryūji a tremurat, chiar dacă era deja mijlocul lunii Aprilie... Poate avea vreo legătură cu faptul că a adormit cu fereastra deschisă? Pentru că bocul cu apartamente în stil burghez era chiar vizavi de fereastră, securitatea casei a devenit mai lejeră. Deşi considera că nu există nimic în casă care să merite a fi furat, Ryūji a închis totuşi geamul şi s-a asigurat că e încuiat.

După ce s-a sculat din pat (pe care l-a cumpărat singur), simţindu-se neliniştit, Ryūji a căscat uşor. A avut un coşmar? Inima îi bătea repede... ca şi când cineva îl urmărea... a simţit o atmosferă ciudată pe care nu o putea descrie exact.

- ...Calmează-te...

Călcând nesigur pe tatami, s-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva la locul de munca a lui Yasuko. A verificat ecranul telefonului, dar nu era niciun apel de la bar. Poate mă gândesc prea mult. Ryūji a oftat, Dacă tot am ieşit din pat, aş putea să mă duc la toaletă. Aşa că a inceput să umble în picioarele goale pe parchetul din bucătărie spre toaletă.

În acel moment...

- ...UOA...!!

A simţit un şuierat rece lângă gâtul lui. Pe când încerca, in mod instinctiv, să se întoarcă, piciorul lui a aterizat pe un ziar ce zăcea pe jos şi a căzut frumos pe spate. Dum! A aterizat pe spate, creând un fior puternic care i-a treversat corpul, de la şolduri până la cap şi făcându-l să-şi piardă răsuflarea pentru un moment.

- ........!

Nici măcar nu mai putea să strige, în consecinţă.

Cu o putere imensă, ceva a retezat aerul prin locul în care capul lui Ryūji era cu un moment in urmă. După ce l-a ratat, obiectul a lovit ceva aflat lângă Ryūji şi a scos un zgomot puternic şi înfricoşător.

- ...Uuu...

În interiorul apartamentului întunecat, cu 2 camere şi o bucătărie, stătea o siluetă suspicioasă. Acea persoană a ridicat iarăşi obiectul cu forma unui băţ şi s-a îndreptat spre Ryūji... Ryūji era atacat!

- Dar, de ce!? E un vis? Cineva, ajutor!

Ryūji s-a rostogolit pe podea în tăcere. Să aprind lumina? Sau să sun la poliţie? Sau proprietara? Mintea îi era goală, nu putea decide ce să facă, şi trupul îi era aşa de ţeapăn încât tot ce putea face era să evite atacurile şi să încerce să se târască spre intrare, dar...

- UAAAAAAAA!

Era pe cale să fie lovit! Arma era îndreptată direct spre capul său! Din reflex, Ryūji şi-a întins mâinile şi a încercat să o oprească...

- Ah... C, chiar am prins-o...!

Nu-i venea să creadă că a fost în stare să o prindă, deşi a prins-o doar din întâmplare.

- ...Ugh...!

Pentru că arma era captivă, intrusul a încercat să învingă obstacolul prin forţă brută. Ryūji, de asemenea, a pus în joc tot ce avea, fără să se menajeze. Cele două forţe sau împins tăcute una pe cealată, în timp ce umbrele lor se agitau în întuneric. Apoi a desluşit o figură mică şi ceea ce părea a fi păr lung, peste acea figură... Nu se poate!? Ryūji părea că începe să recunoască intrusul; de fapt, observase de la început.

Scrâşnind din dinţi, în timp ce stătea pe poziţii, Ryūji a ajuns la o concluzie. Trebuie să fie! Cine altcineva în afara acelei persoane ar putea să facă ceva atât de aiurit?

Dar chiar când era pe cale să verifice identitatea intrusului... Ahh! N-o să reuşesc! Braţele lui tremurânde erau pe cale să cedeze, chiar gâtul său încordat se apropia de limită. O să mor...

- ...Heh... AHH...

- HAPCIU!

Echilibrul s-a rupt într-o clipă!

Imediat ce strănutul bizar a fost auzit, presiunea incredibilă a dispărut, cedând în faţa forţei pe care Ryūji încă o aplica. Intrusul a fost împins înapoi, în acelaşi timp exclamând uşor „ Ah, wah!”, înainte să cadă moale pe pat. Ryūji s-a ridicat imediat şi a aprins lumina...

- Aisaka!

- ...

- Foloseşte un şerveţel, ce naiba!

Ryūji a aruncat o cutie cu şerveţele spre Tigrul din Palmă, Aisaka Taiga, care îşi stergea nasul cu rochia sa, ca şi când nimic nu s-a întâmplat.

* * *