Toradora! (Romanian):Volumul1 Capitolul2

Capitolul 2

Deşi a început cam tumultos, noua viaţă a lui Ryuuji, ca licean în anul doi, a continuat destul de lejer.

Asta s-a-ntâmplat din mai multe motive.

Zvonul că „Takasu e un delincvent” s-a lămurit mult mai devreme decât şi-ar fi putut imagina vreodată sinele pesimist al lui Ryuuji. Din fericire, mulţi din foştii colegi ai lui Ryuuji, inclusiv Kitamura, erau în aceeaşi clasă anul acesta. Mai important, a fost învins de Tigrul din Palmă în câteva secunde, făcându-i pe toţi să ajungă rapid la concluzia că este un „tip normal”(Ryuuji voia, chiar, să-i mulţumească Aisakăi Taiga pentru asta).

În al doilea rând, a reuşit să evite să facă vreo muncă enervantă în comitetul clasei şi banca lui, care a fost aleasă prin tragere la sorţi, era al treilea loc din faţă pe rândul de la fereastră – era un loc grozav unde putea să stea şi să se relaxeze. Dirigintele era acelaşi ca cel de anul trecut (Koigakubo Yuri, 29 de ani, şi fără îndoială o femeie singură); în afara faptului că era singură la această vârstă, Ryuuji nu avea ncio problemă cu ea.

Oricum...

- ...Dacă fac asta, atunci marginile găleţii se vor întării! Cum se numeşte? Vrei să spui partea de lângă margine? Dar cum mijlocul este încă apos, când torn jeleul moale ţinând de margini aşa, o să trebuiască să...

- Au!

- Uaaa, Takasu-kun! Îmi pare rău...

Cel mai important motiv era acesta:

Raza lui de soare, Kushieda Minori, i-a devenit colegă de clasă. Acest motiv era singurul care îi făcea viaţa zilnică a lui Ryuuji la fel de colorată ca un trandafir şi la fel de ameţitoare ca lumina soarelui... Chiar şi după ce l-a pocnit din greşeală în ochi, strălucirea ei de-abia s-a diminuat.

- E,eşti bine? Îmi pare foarte rău, nu te-am văzut în spatele meu! Uaaa... Degetul meu mijlociu tocmai te-a lovit în albul ochiului?

- ...Nu-ţi face griji, nu-i nimic.

- Îmi pare atât de rău! Hmm, unde eram? O da, cum ziceam, trebuie să torn jeleul în găleată cam aşa...

- Au!

- Wah...! Se pare că l-am înfipt şi mai adânc! Îmi pare atât de rău!

- E-n regulă, sunt bine, Ryuuji a gesticulat, fluturându-şi mâna. Chiar şi asta era o binecuvântare pentru el. „Îmi pare rău, îmi pare atât de rău!” a spus Minori pe când îşi înclina capul, care emitea un parfum de care nici măcar o muscă nu s-ar putea plânge. Nu conta, Minori, care în momentul acesta îşi cerea scuze, avea ochi numai pentru el, astfel încât faptul că a fost lovit de două ori în ochi, era un preţ mic de plătit pentru a experimenta asemenea extaz.

Nu l-ar deranja nici dacă ea n-ar vorbi cu el. Ar fi la fel de fericit dacă ar vorbi cu cineva de lângă el, dat fiind că ar putea auzi vocea drăguţă a lui Minori. Încercând să arate cât de mare era găleata, îşi flutura mâinile pentru a imita forma unui cerc; şi de fiecare dată când făcea asta venea in contact cu el ( chiar dacă era doar globul lui ocular).

Dar, ce este găleata asta de care tot vorbeşte? Observând expresia nedumerită a lui Ryuuji, a explicat,

- Vorbim de budinca pe care am făcut-o folosind o găleată.

Minori şi-a prins degetul cu putere ( Să sperăm că de data asta nu voi lovi pe nimeni!) explicând pe un ton serios. Deşi „explicând” nu pare să fie cuvântul corect...

- Lui Takasu-kun îi place budinca?

Purtăm o conversaţie! Inima lui Ryuuji a început să bată aşa rapid încât nu era în stare să bâjbâie niciun cuvânt, anxietatea îl înnebunea. După ce a aşteptat atât de mult să aibă şansa asta....

- ...Er...

Şi doar atât a putut stoarce. Probabil se gândeşte cât de plictisitor e tipul ăsta... Probabil se gândeşte că n-o să mai vorbească niciodata cu tipul asta... În timp ce Ryuuji încerca, frenetic, să hotărască ce să facă, Minori şi-a continuat discursul despre dorinţa ei supremă de a face budincă într-o găleată.

- Dar nu am avut succes. Poate pentru ca era prea mare, aşa că era greu să amesteci părţile lipicioase şi cele moi într-o singură formă... O da, pot să îţi arăt şi ţie, Takasu-kun! Consideră asta o scuză pentru ca te-am lovit în ochi.

- Ee?...S...Să îmi arăţi...?

Oare vrea sa îi gust budinca? Ochii lui Ryuuji au devenit mai pătrunzători pe când fixa cu privirea zâmbetul drăguţ al lui Minori. Minori aprobă şi spuse:

- Da, o să-ţi arăt. Stai să mă duc şi s-o aduc. Pot fi mai norocos ca acum? Mă bucur că am fost împuns în ochi! Pe când privea mersul entuziasmat al lui Minori spre banca ei, brusc, Ryuuji a simţit, dintr-un motiv oarecare, că vrea să fugă.

Dacă aduce, cu adevărat, budinca aici, ce expresie să am când o mănânc? Nu e prânzul acum, aşa că o să pară ciudat pentru un băiat să mănânce cu poftă o budincă. Apoi, dacă aduce budinca, ar trebui să o mănânc imediat? Sau ar trebui să îi mulţumesc şi să o păstrez pentru mai târziu?

- La naiba... Nu, nu ştiu încă...!

Nervos, a început să îşi mângâie faţa. Oricum, ar trebui să-mi curăţ banca, cel puţin. A decis să o mănânce pe loc. Simţindu-se emoţionat, inima lui Ryuuji bătea mai repede. Şi-a mutat încet privirea de la Minori, care doar ce s-a întors, pentru că era pur si simplu prea strălucitoare ca să poată fi privită direct. Minori dezvălui un zâmbet vesel şi îşi înclină capul, pe când stătea în faţa lui, apoi...

- Uite, Takasu-kun.

Prin vocea ei foarte tandră, Ryuuji crezu că poate să vadă o inimioară apărând după ce a rostit „ Takasu-kun”. Ridicându-şi încet capul în anticipare, Ryuuji a primit politicos obiectul care i-a fost înmânat.

- ...Ah, um. Asta...

Era mult mai subţire şi mai uşoară decât s-a aşteptat...

- ...Asta e o poză grozavă...

- Dar arată scârbos, nu-i aşa?

Deci îmi arată poze, nu budincă. Chiar dacă chestia aceea din poză arăta scârbos, era totuşi incredibilă. Peste un suport din plastic era o găleată mare, şi conţinea un fel de cremă de un galben-deschis... Nu, arăta mai mult a noroi. Deşi zicând asta ar fi nepoliticos faţă de Minori, pur şi simplu nu arăta a budincă. În a doua poză, noroiul era turnat încet şi într-un mod lipicios, lăsând întregul loc împroşcat cu substanţe solide şi lichide. Apoi, în a treia poză...

- Şi chiar mirosea ciudat... Probabil pentru că nu am spălat găleata bine!

Minori înghenuncheată pe un picior în timp ce mânca noroiul cu o lingură mare. Vreau poza aia! Pe când Ryuuji se gândea la asta...

- Mulţumesc că te-ai uitat! Trebuie să-i mai arăt şi Taigăi. Ee? Unde s-a dus? Era aici acum un minut.

Luându-şi, indiferentă, pozele înapoi, Minori l-a părăsit imediat pe Ryuuji şi a fugit să caute Tigrul din Palmă, pe Aisaka Taiga, care asculta cu un moment în urmă. Astfel s-a încheiat o perioada de fericire.

-...Trebuie să-i arăt Taigăi...Ee?

Ryuuji suspină pe când îşi privea dragostea părăsind clasa în căutarea bunei sale prietene.

Era foarte norocos să fie coleg de clasă cu ea. Putea să o vadă oricând pe Minori în timpul şcolii, aşa că nu mia era nevoie să se furişeze prin faţa clasei ei şi să tragă cu ochiul înăuntru doar ca să îi privească zâmbetul. Chiar şi un fundaş central are şansa lui să înscrie goluri. Dacă nici ăsta nu era noroc, atunci el nu ştia ce înseamnă norocul.

Dar, pentru a se apropia şi mai mult de ea, trebuia să treacă peste un obstacol... Şi acesta era Aisaka Taiga, care era văzută mereu lângă Minori, în orice moment.

De la Ceremonia de Deschidere, Ryuuji a încercat să-şi menţină distanţa faţă de Aisaka. Părea să fie o persoană foarte dificilă, dar dacă o evita pe Aisaka, nu va putea să se apropie de Minori, şi ăsta era cel mai rău rezultat pentru el(deşi acesta nu era singurul motiv pentru care nu a fost în stare să aibă o conversaţie cu Minori).

Aisaka nu părea să îl înregistreze pe Ryuuji pe radarul ei, în niciun fel, în timp ce Ryuuji a încercat să evite orice oportunitate de a intra în contact unul cu celălalt; până acum ea nu a încercat să împiedice asta. Scopul lui Ryuuji era să încerce să scape de Tigrul din Palmă şi să o abordeze pe Minori când e singură. Dacă ar reuşi să acumuleze aceste momente norocoase, ca înainte, acesta ar fi încă realizabil.

Şi astfel, viaţa dulce-amăruie a lui Ryuuji continua destul de lejer.

...Până azi adică, exact după ore.

* * *