Toradora! (Romanian):Volumul1 Capitolul2

Capitolul 2

Deşi a început cam tumultos, noua viaţă a lui Ryūji, ca licean în anul doi, a continuat destul de lejer.

Asta s-a întâmplat din mai multe motive.

Zvonul că „Takasu e un delincvent” s-a lămurit mult mai devreme decât şi-ar fi putut imagina vreodată sinele pesimist al lui Ryūji. Din fericire, mulţi din foştii colegi ai lui Ryūji, inclusiv Kitamura, erau în aceeaşi clasă anul acesta. Mai important, a fost învins de Tigrul din Palmă în câteva secunde, făcându-i pe toţi să ajungă rapid la concluzia că este un „tip normal” (Ryūji voia, chiar, să-i mulţumească Aisakăi Taiga pentru asta).

În al doilea rând, a reuşit să evite să facă vreo muncă enervantă în comitetul clasei şi banca lui, care a fost aleasă prin tragere la sorţi, era al treilea loc din faţă pe rândul de la fereastră – era un loc grozav unde putea să stea şi să se relaxeze. Dirigintele era acelaşi ca cel de anul trecut (Koigakubo Yuri, 29 de ani, şi fără îndoială o femeie singură); în afara faptului că era singură la această vârstă, Ryūji nu avea ncio problemă cu ea.

Oricum...

- ...Dacă fac asta, atunci marginile găleţii se vor întării! Cum se numeşte? Vrei să spui partea de lângă margine? Dar cum mijlocul este încă apos, când torn jeleul moale ţinând de margini aşa, o să trebuiască să...

- Au!

- Uaaa, Takasu-kun! Îmi pare rău...

Cel mai important motiv era acesta:

Raza lui de soare, Kushieda Minori, i-a devenit colegă de clasă. Acest motiv era singurul care îi făcea viaţa zilnică a lui Ryūji la fel de colorată ca un trandafir şi la fel de ameţitoare ca lumina soarelui... Chiar şi după ce l-a pocnit din greşeală în ochi, strălucirea ei abia s-a diminuat.

- E,eşti bine? Îmi pare foarte rău, nu te-am văzut în spatele meu! Uaaa... Degetul meu mijlociu tocmai te-a lovit în albul ochiului?

- ...Nu-ţi face griji, nu-i nimic.

- Îmi pare atât de rău! Hmm, unde eram? O da, cum ziceam, trebuie să torn jeleul în găleată cam aşa...

- Au!

- Wah...! Se pare că l-am înfipt şi mai adânc! Îmi pare atât de rău!

- E-n regulă, sunt bine, Ryūji a gesticulat, fluturându-şi mâna. Chiar şi asta era o binecuvântare pentru el. „Îmi pare rău, îmi pare atât de rău!” a spus Minori pe când îşi înclina capul, care emitea un parfum de care nici măcar o muscă nu s-ar putea plânge. Nu conta, Minori, care în momentul acesta îşi cerea scuze, avea ochi numai pentru el, astfel încât faptul că a fost lovit de două ori în ochi, era un preţ mic de plătit pentru a experimenta asemenea extaz.

Nu l-ar deranja nici dacă ea n-ar vorbi cu el. Ar fi la fel de fericit dacă ar vorbi cu cineva de lângă el, dat fiind că ar putea auzi vocea drăguţă a lui Minori. Încercând să arate cât de mare era găleata, îşi flutura mâinile pentru a imita forma unui cerc; şi de fiecare dată când făcea asta venea in contact cu el (chiar dacă era doar globul lui ocular).

Dar, ce este găleata asta de care tot vorbeşte? Observând expresia nedumerită a lui Ryūji, a explicat,

- Vorbim de budinca pe care am făcut-o folosind o găleată.

Minori şi-a prins degetul cu putere (Să sperăm că de data asta nu voi lovi pe nimeni!) explicând pe un ton serios. Deşi „explicând” nu pare să fie cuvântul corect...

- Lui Takasu-kun îi place budinca?

Purtăm o conversaţie! Inima lui Ryūji a început să bată aşa rapid încât nu era în stare să bâjbâie niciun cuvânt, anxietatea îl înnebunea. După ce a aşteptat atât de mult să aibă şansa asta....

- ...Er...

Şi doar atât a putut stoarce. Probabil se gândeşte cât de plictisitor e tipul ăsta... Probabil se gândeşte că n-o să mai vorbească niciodata cu tipul asta... În timp ce Ryūji încerca, frenetic, să hotărască ce să facă, Minori şi-a continuat discursul despre dorinţa ei supremă de a face budincă într-o găleată.

- Dar nu am avut succes. Poate pentru ca era prea mare, aşa că era greu să amesteci părţile lipicioase şi cele moi într-o singură formă... O da, pot să îţi arăt şi ţie, Takasu-kun! Consideră asta o scuză pentru ca te-am lovit în ochi.

- Ee?...S...Să îmi arăţi...?

Oare vrea sa îi gust budinca? Ochii lui Ryūji au devenit mai pătrunzători pe când fixa cu privirea zâmbetul drăguţ al lui Minori. Minori aprobă şi spuse:

- Da, o să-ţi arăt. Stai să mă duc şi s-o aduc.

Pot fi mai norocos ca acum? Mă bucur că am fost împuns în ochi! Pe când privea mersul entuziasmat al lui Minori spre banca ei, brusc, Ryūji a simţit, dintr-un motiv oarecare, că vrea să fugă.

Dacă aduce, cu adevărat, budinca aici, ce expresie să am când o mănânc? Nu e prânzul acum, aşa că o să pară ciudat pentru un băiat să mănânce cu poftă o budincă. Apoi, dacă aduce budinca, ar trebui să o mănânc imediat? Sau ar trebui să îi mulţumesc şi să o păstrez pentru mai târziu?

- La naiba... Nu, nu ştiu încă...!

Nervos, a început să îşi mângâie faţa. Oricum, ar trebui să-mi curăţ banca, cel puţin. A decis să o mănânce pe loc. Simţindu-se emoţionat, inima lui Ryūji bătea mai repede. Şi-a mutat încet privirea de la Minori, care doar ce s-a întors, pentru că era pur si simplu prea strălucitoare ca să poată fi privită direct. Minori dezvălui un zâmbet vesel şi îşi înclină capul, pe când stătea în faţa lui, apoi...

- Uite, Takasu-kun.

Prin vocea ei foarte tandră, Ryuuji crezu că poate să vadă o inimioară apărând după ce a rostit „Takasu-kun”. Ridicându-şi încet capul în anticipare, Ryūji a primit politicos obiectul care i-a fost înmânat.

- ...Ah, um. Asta...

Era mult mai subţire şi mai uşoară decât s-a aşteptat...

- ...Asta e o poză grozavă...

- Dar arată scârbos, nu-i aşa?

Deci îmi arată poze, nu budincă. Chiar dacă chestia aceea din poză arăta scârbos, era totuşi incredibilă. Peste un suport din plastic era o găleată mare, şi conţinea un fel de cremă de un galben-deschis... Nu, arăta mai mult a noroi. Deşi zicând asta ar fi nepoliticos faţă de Minori, pur şi simplu nu arăta a budincă. În a doua poză, noroiul era turnat încet şi într-un mod lipicios, lăsând întregul loc împroşcat cu substanţe solide şi lichide. Apoi, în a treia poză...

- Şi chiar mirosea ciudat... Probabil pentru că nu am spălat găleata bine!

Minori înghenuncheată pe un picior în timp ce mânca noroiul cu o lingură mare. Vreau poza aia! Pe când Ryūji se gândea la asta...

- Mulţumesc că te-ai uitat! Trebuie să-i mai arăt şi Taigăi. Ee? Unde s-a dus? Era aici acum un minut.

Luându-şi, indiferentă, pozele înapoi, Minori l-a părăsit imediat pe Ryūji şi a fugit să caute Tigrul din Palmă, pe Aisaka Taiga, care asculta cu un moment în urmă. Astfel s-a încheiat o perioada de fericire.

-...Trebuie să-i arăt Taigăi...Ee?

Ryūji suspină pe când îşi privea dragostea părăsind clasa în căutarea bunei sale prietene.

Era foarte norocos să fie coleg de clasă cu ea. Putea să o vadă oricând pe Minori în timpul şcolii, aşa că nu mia era nevoie să se furişeze prin faţa clasei ei şi să tragă cu ochiul înăuntru doar ca să îi privească zâmbetul. Chiar şi un fundaş central are şansa lui să înscrie goluri. Dacă nici ăsta nu era noroc, atunci el nu ştia ce înseamnă norocul.

Dar, pentru a se apropia şi mai mult de ea, trebuia să treacă peste un obstacol... Şi acesta era Aisaka Taiga, care era văzută mereu lângă Minori, în orice moment.

De la Ceremonia de Deschidere, Ryūji a încercat să-şi menţină distanţa faţă de Aisaka. Părea să fie o persoană foarte dificilă, dar dacă o evita pe Aisaka, nu va putea să se apropie de Minori, şi ăsta era cel mai rău rezultat pentru el (deşi acesta nu era singurul motiv pentru care nu a fost în stare să aibă o conversaţie cu Minori).

Aisaka nu părea să îl înregistreze pe Ryūji pe radarul ei, în niciun fel, în timp ce Ryūji a încercat să evite orice oportunitate de a intra în contact unul cu celălalt; până acum ea nu a încercat să împiedice asta. Scopul lui Ryūji era să încerce să scape de Tigrul din Palmă şi să o abordeze pe Minori când e singură. Dacă ar reuşi să acumuleze aceste momente norocoase, ca înainte, acesta ar fi încă realizabil.

Şi astfel, viaţa dulce-amăruie a lui Ryūji continua destul de lejer.

...Până azi adică, exact după ore.

* * *

-OOA…!

Când a deschis uşa clasei, a fost lăsat fără glas de ce a văzut înăuntru…

Erau două, nu, trei scaune aruncate în aer.

A urmat o buşitură puternică, când au aterizat pe podea. În mijlocul zgomotului puternic şi scaunelor zburătoare, o siluetă putea fi văzută zburând prin faţa ochilor săi.

- Ce dumnezeu s-a întâmplat? se miră Ryūji, clipind din ochii lui sălbatici. Adevărul e că era atât de îngrozit că nu mai respire.

Fiind elevul de serviciu, a trebui să părăseacă clasa pentru a rezolva nişte lucruri, aşa că nu s-a putut întoarce decât dupa terminarea orelor. În mod normal nu ar trebui să fie nimeni în clasă atunci, dar ce a văzut…

Nu era nicio îndoială, a văzut o fată în uniformă acolo, cu doar un moment în urmă. Probabil văzându-l pe Ryūji intrând, s-a aruncat spre colţul întunecat de dulapul clasei şi s-a ascuns acolo. În acelaşi timp, Ryūji a văzut scaunele aruncate în aer şi prăbuşindu-se cu un zgomot puternic. În ciuda acestui lucru, putea vedea persoana aceea foarte clar, chiar acum, ţinând cont că era o oglindă în colţul de sus al clasei, care îi reflecta complet spatele şi părul.

Încredibil, individul ăsta neîndemânatic a încercat să-şi ascundă mâinile si picioarele, ghemuindu-se acolo tăcută. Aparent nu a observat oglinda de deasupra ei, după felul în care şi-a scos capul afară să verifice locaţia lui Ryūji.

- Gulp! Ryūji a înghiţit şi s-a prefăcut că nu a văzut nimic. Asta din cauza acelui individ micuţ... Cel cu porecla Tigrul din Palmă. Doar văzând reflecţia spatelui ei în oglindă era de ajuns să îţi dai seama cine e. Părul acela lung şi faţa de un alb palid... Oricum, pentru cineva atât de mic, singura persoană la care Ryūji se putea gândi era Aisaka. Probabil se gândea: De ce a trebuit să apară acum!?

În consecinţă, Ryūji a decis că nu a văzut nimic, nu a auzit nimic şi că nu ştie absolut nimic.

După ce a luat decizia asta, Ryūji a hotărât să intre în clasă. Deşi nu voia să intre într-un loc unde (dintr-un oarecare motiv) Tigrul din Palmă se ascundea, îşi lăsase ghiozdanul înăuntru şi nu putea pleca fără el.

Clasa luminată de apus era tăcută, părea ca şi când Aisaka era un păianjen ce îşi ţesea pânza, sau emitea un câmp de forţă puternic, unde, dacă intrai, îi simţeai efectul în adâncul oaselor. Ryūji mergea încet şi cu grijă, încercând din greu să meargă ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, încercând să nu o stârnească pe Aisaka şi să nu se poarte ca şi când ar ştii că se află acolo...

- Aa...

Un moment de neatenţie şi întreaga clasă a răsunat din cauza strigătului nervos.

Obiectul ce se rostogolea a aruncat toate eforturile lui Ryūji pe fereastră. Ghemuindu-se strâns, Aisaka şi-a pierdut echilibrul şi s-a rostogolit tocmai din colţul de lângă dulap. Din nefericire pentru ea, s-a oprit chiar în faţa lui Ryūji.

-...

-...

Aisaka a privit în sus, în timp ce Ryūji privea în jos. Asta nu mai era o distanţă la care cineva ar putea pretinde că nu s-a întâmplat nimic. Amândoi au schimbat priviri tăcute pentru câteva secunde...

- Eşti... bine?

Ryūji a reuşit să forţeze aceste cuvinte afară. Şovăind, a încercat să îi ofere braţul său Aisakăi, care încerca să se ridice, dar tot ce a primit ca răspuns au fost câteva cuvinte neclare, ceva de genul „nu am nevoie de ajutorul tău” sau „vezi-ţi de treaba ta”. Privirea pătrunzătoare a Aisakăi îl fixa pe Ryūji din spatele bretonului.

Ryūji nu s-a putut abţine să nu se retragă, oferindu-i Aisakăi suficient spaţiu să se ridice clătinându-se. Şi-a coborât capul, scuturându-şi praful de pe fustă şi păstrându-şi distanţa faţa de Ryūji, cu spatele spre fereastră şi ochii pătrunzători fixaţi asupra prăzii. Nu părea că are de gând să plece din clasă. Nu ar trebui să se simtă stânjenită? Poate ca acest mod de gândire nu se aplică şi Tigrului din Palmă.

Dacă Aisaka va rămâne în clasă, ăsta va fi un motiv în plus pentru Ryūji să plece cât mai repede.

- A da, geanta...

Ca şi când ar lăsa-o pe Aisaka să audă asta în mod deliberat, Ryūji s-a grăbit să-şi ia ghiozdanul.

Aisaka a continuat să rămână lângă fereastră, în timp ce îl urmărea tăcută cu privirea pe Ryūji. Ryūji nu ştia ce expresia purta, pentru că îi era prea frică să se uite la ea. În orice caz, păşea cât de uşor putea, pentru a-şi reduce prezenţa. Pe când Ryūji traversa clasa, simţea fiori în timp ce era privit de ochii Aisakăi. Nu trebuie să reacţionez. Nu trebuie să o provoc. Trebuie doar să merg liniştit...

Ghiozdanul nu era pe banca lui, totuşi. Şi-a amintit că vorbea cu Kitamura înainte să plece, şi şi-a lăsat geanta pe banca lui Kitamura. După ce şi-o va recupera, tot ce rămânea de făcut era să părăsească clasa. Înăbuşindu-şi nervozitatea, s-a apropiat încet de ghiozdan, 20 cm rămaşi, 10 cm...

-AA!

... A sărit în sus.

- Ce s-a întâmplat?

Aisaka Taiga intenţionează să mă oprească? Ryuuji şi-a întors capul speriat şi s-a uitat la păpuşa micuţă ce stătea lângă fereastră.

- C,ce este?

- ...C...Ce.Vrei.Să.Faci?

Ceva incredibil s-a întâmplat... brusc, Tigrul din Palmă părea foarte neliniştit, aproape de leşin.

- ...Eu, eu vreau doar să-mi iau geanta, şi... Ai,Aisaka? Ce-ai păţit? Arăţi ciudat de ceva timp.

Buzele ei micuţe, ca de cireaşă, s-au deschis şi s-au închis, în timp ce păşea înainte şi înapoi, parcă dansând un dans straniu, în timp ce degetele, ridicate în dreptul feţei, tremurau.

- A,a,a,ai spus, geanta ta? Dar banca ta nu e acolo? D,d,d,de ce, de ce e a,a,a,a,acolo?

Se bâlbâia în timp ce îl certa pe Ryūji.

- ...De ce e acolo? Vorbeam cu Kitamura când am fost chemat de profesor... aşa ca am lăsat-o acolo... UOA!

Aisaka, care trebuia să fie la câţiva metrii departare, a micşorat distanţa într-o clipă şi a apărut în faţa lui. Cum de are o asemenea mobilitate uimitoare, când are un corp aşa de mic?

- ...! ...! ...!

- Stai, a,aşteaptă!? Ai,Ai...saka?!

Cu multă forţă a apucat ghiozdanul lui Ryūji, pe care îl avea strâns la piept, încercând să i-l smulgă.

- Î,împrumută-mi-l puţin...! Dă-i drumul!

La o distanţă atât de mică, Ryūji putea să vadă că faţa Aisakăi era mai roşie decât apusul de afară. Faţa ei drăguţă era distorsionată ca a unui demon, şi expresia ei era înfricoşătoare.

- Să ţi-o... împrumut?! Încetează cu prostiile...!

- Umf~!

Nu putea să o dea la o parte, aşa că Ryūji a decis să îşi păstreze poziţia înfigându-şi piciorele cu fermitate în pământ, ţinând cont că dacă ar da drumul acum, trupul mic al Aisakăi ar zbura destul de departe.

Cam atât şi cu grija lui faţă de ea.

- Uuuuuuuummmf~!

Aisaka şi-a răsucit şoldurile şi a apucat ghiozdanul cu ambele mâini, ochii de pe faţa ei roşie strânşi cu putere, în timp ce venele de pe frunte începeau să se umfle. Încerca să câştige doar cu forţa ei brută.

Deget după deget, Ryūji îşi slăbea încet strânsoarea de pe ghiozdan. Chiar şi picioarele, pe care le-a ancorat în podea, începeau să-i fie târâte. Ca să spunem lucrurilor pe nume, începea să piardă.

- H,hei, e periculos... Dă-i, drumul, acum!

- Uuuuuuuummmf... Aa... ? Ahhhh...

N-o să reuşesc...! Exact când Ryūji se gândea la asta, dintr-o dată a văzut că Aisaka părea ameţită şi că a căzut pe spate, mâinile ei micuţe deschizându-se pentru a întâmpina pământul, dând drumul genţii ... A dat drumul?!

- ...AHHHH!!!

- HAPCIUU!

- Buf!

„...AHHHH!!!”-ul aparţinea lui Ryūji, „HAPCIUU!”-ul aparţinea Aisakăi, iar zgomotul buşiturii îi aparţinea tot lui Ryūji. Acestea erau, respectiv, Ryūji strigând speriat, Aisaka strănutând, şi Ryūji lovindu-şi capul de ceva.

Pentru că Aisaka şi-a eliberat mâinile când a strănutat, Ryūji, bineînţeles, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut pe spate. A strâns puternic ghiozdanul când a căzut şi şi-a lovit capul de biroul profesorului.

- Auuuu... A durut! T,tu... ce naiba voiai să faci... A durut, ştiai?... Puteai să mă omori!

A protestat, cu lacrimi în ochi.

- Ugh...

Aisaka a scos un zgomot ciudat, ca un strănut, ignorând ce se petrecea în jurul ei. După ce l-a făcut pe Ryūji să-şi piardă echilibru, a pufnit şi apoi s-a prăbuşit pe culoarul dintre bănci.

- Ai,Aisaka?! Hei, eşti bine?

Părul ei lung era întins pe podea, trupul micuţ era ghemuit, şi ea a gemut încet. Nu a primit niciun răspuns. Oare se simte rău? Ryūji şi-a frecat ceafa în timp ce alerga spre ea pentru a vedea mai bine. Faţa care, cu puţin timp în urmă, era de un roşu aprins, acum era lipsită de orice culoare, buzele tremurânde erau la fel de albe ca o coală de hârtie, iar fruntea îi transpira.

- Uoa... Pari, pari palidă! Eşti anemică? Hei, apucă-mi mâna.

Era la fel ca Yasuko. De data asta nu a mai ezitat şi şi-a întins mâna...

- ...!

Mâna întinsă a lui Ryūji a fost dată la o parte de mâna ca de gheaţă a Aisakăi. Deşi tremura puternic, Aisaka a reuşit să se ridice, sprijinindu-se de o bancă.

- Ai,Aisaka! Eşti bine?

Tot nu a primit un răspuns. Cu fiecare pas făcut, biroul de care se sprijinea se cutremura, în timp ce părul ei lung şi moale flutura. Trupul ei micuţ părea hotărât să fugă cât se poate de repede. Pentru că a stat pe jos cu ceva timp în urmă, fusta ei era puţin ridicată, dezvăluind coapsele ei mici şi fine.

- Aşteaptă, nu ar fi mai bine să te duci la clinica şcolii?

Deşi părea băgăreţ, nu putea să o lase singură, dar pe când se pregătea să o urmeze....

- Stai departe... Cap sec!

I-a spus pe un ton feroce care suna ca şi cum ar fi încolţită. Ryūji îşi oprii paşii imediat. Dacă are suficientă energie ca să ţipe, înseamnă că e bine, nu...?

- C,ce dezordine...

Ryūji, acum singur, a oftat epuizat.

Paşii Aisakăi de pe coridor au devenit din ce în ce mai uşori, în timp ce numai persoana care a fost etichetată cap sec a rămas în clasă.

Capul încă durându-l de la căzătură, a aruncat o privire ghiozdanului, care, ca acel bebeluş din faimosul caz Ooka Tadasuke , era aproape rupt în două, şi era acum acoperit de zgârieturile lăsate de Aisaka. Băncile şi scaunele care, la început au fost ordonate, erau acum total răvăşite, asta era pur şi simplu inacceptabil.

Ce dezordine.

Mesele, Aisaka, toate erau dezordonate. Ce persoană obositoare.

Fiind sensibil la aceste lucruri, Ryūji a inceput să aranjeze băncile, în acelaşi timp încercând să înţeleagă ce s-a întâmplat mai exact. Totul petrecându-se după ore, într-o clasă presupusă goală, Aisaka rostogolindu-se înaintea sa, ghiozdanul aproape furat, ea strănutând, capul lui lovindu-se, anemia fetei… Nu, pur şi simplu nu putea să înteleagă despre ce era vorba.

- Sunt inutil când vine vorba de lucruri atât de încurcate…

Ryūji a murmurat şi a oftat în sinea lui.

Vor mai trece trei ore până să înţeleagă Ryūji ce s-a întâmplat.

* * *

“Lui Kitamura Yūsaku-kun. Din partea Aisakăi Taiga”

- A,asta e… AH…!

7pm. Pentru că Yasuko trebuia să meargă la muncă împreună cu colegele ei în acea seară, a plecat mai devreme decât obişnuia. După ce a preparat cina pentru o persoană, Ryūji, în sfârşit, a clarificat acea întâmplare misterioasă care a avut loc după ore.

Abia când s-a întors în camera sa mochetată cu patru şi jumătate tatami pentru a-şi face tema şi şi-a deschis ghiozdanul ca să îşi scoată cărţile, a observat lucrul acela…

Era un plic roz şi uşor. Oare asta e hârtia pe care lumea o numeşte washi? Erau multe modele sub forma unor flori de cireş argintii pe suprafaţa hârtiei semi-transparente.

Pe faţa plicului scria: “Pentru Kitamura-kun”

Iar pe spate scria: “Din partea Aisakăi Taiga. Am petrecut mult timp scriind asta. Dacă te nelinişteşte cumva, te rog arunc-o imediat!”

Cuvintele erau scrise cu o cerneală de un albastru-deschis.

Nu părea o invitaţie la duel, nici nu arăta ca o notiţă adresată comitetului clasei, şi cu siguranţă nu era un bileţel I.O.U[1].

- P, poate că e... o scrisoare de dragoste...!?

Acest lucru era foarte surprinzător.

Fiind curios, Ryūji şi-a închis ochii săi fioroşi, nu pentru că era furios, ci pentru că se simţea foarte neliniştit.

Fără a mai complica lucrurile, Tigrul din Palmă a greşit ghiozdanul. Crezând că aceasta era geanta lui Kitamura, a ascuns, tăcută, plicul înăuntru. Totodată, se explică de ce încerca aşa mult să îi fure geanta.

- ... Asta, mi-ai pus-o în geantă din greşeală, nu? Nu am citit nimic din ce era înăuntru, aşa că nu ştiu ce e scris. Poţi să o iei înapoi...

Ryūji a început să exerseze cum să se comporte cât mai inocent când va înapoia scrisoarea.

- E imposibil!

Dar a ţinut numai o clipă.

- Nu pot să fac asta, e prea dificil. Nu mai pot să zic că nu ştiu nimic! Dar nu mă pot gândi la o soluţi mai bună. Asta e, o să trebuiască să îi înapoiez nonşalant scrisoarea Aisakăi ca şi când nimic nu s-a întâmplat! Asta e tot ce pot face.

- Deşi e o scrisoare de dragoste, poate că nu îşi va da seama că eu ştiu ce este, aşa nu va trebui să zic nimic în plus şi să fac lucrurile şi mai complicate. Deşi e aproape imposibil, nu văd altă soluţie. Pentru a evita să o stânjenesc pe Aisaka, rănindu-i mândria şi făcând-o să se urască, asta e singura cale.

Ryūji s-a forţat să accepte acest şir al gândurilor şi s-a pregătit să îndese acel obiect periculos înapoi în ghiozdan, când ceva neaşteptat s-a întâmplat...

- ...Eh...

Inima lui s-a oprit brusc pentru o clipă.

Ca să nu strice plicul, Ryūji l-a aşezat cu grijă în palma sa, totuşi s-a deschis brusc, singur. NU! Nu te deschide! Deşi a strigat în adâncul inimii, sigiliul plicului, care era deja slăbit, s-a deschis din cauza presiunii exercitate de greutatea proprie, făcându-l pe Ryūji să işi piardă suflarea pentru un moment.

Şi astfel, un criminal care deschide, în mod egoist, scrisorile altor oameni, a fost creat.

- Nu, nu... NU! Dar nu am văzut nimic înăuntru! Exact! Trebuie să o lipesc la loc...! Aşa nimeni nu va ştii!

- Exact! Inko-chan a croncănit din sufragerie. Ryūji a căutat frenetic lipiciul din sertar. Găsind într-un sfârşit lipiciul, Ryūji era pe cale să lipească plicul lo loc, fără nicio urmă când...

- ...Eh, ehhh~?

Ryūji era aşa surprins încât s-a oprit din ce făcea.

Nu era nicio scrisoare in interiorul plicului lung. Ezitând o vreme, a deschis plicul încă o dată, a tras cu ochiul înăuntru, apoi s-a asigurat luminând plicul semi-transparent... Nu era nimic înăuntru.

- ...Ce... naiba!?

Ryūji a căzut cu faţa pe masă.

- Ce naiba? Serios, încetează cu prostiile!... Chiar că e lipsită de orice speranţă!

- Aisaka Taiga, eşti cu adevărat un idiot!

- Ascunzându-te într-un loc unde puteam să te văd, rostogolindu-te chiar în faţa mea, greşind ghiozdanul, irosind energie încercând să-mi iei ghiozdanul, strănutând, leşinând... Totul doar ca să îţi iei inapoi un plic gol...

După ce şi-a revenit, Ryūji s-a intors la încercarea lui prostească de a lipi la loc plicul, pentru ca se simţea deja demoralizat.

- Mă întreb dacă o să mă pot preface că nimic nu s-a întâmplat, mâine, când îi înapoiez scrisoarea Aisakăi? După ce a realizat cât de stupidă era întreaga afacere, Ryūji s-a rugat să nu izbugnească în râs în acel moment, căci ar putea să fie mâncat de viu de Tigrul din Palmă.

În orice caz, problema ar trebui să fie rezolvată acum.

Pe când această noapte incredibilă a devenit mai întunecată...

2am.

Ryūji s-a trezit brusc şi şi-a deschis ochii somnoros.

Avea impresia că a visat ceva... După ce s-a uitat la ceas, şi-a scărpinat stomacul şi se mira. Obişnuia sp fie în stare să doarmă până dimineaţa, aşa că de ce s-a trezit în mijlocul nopţii astăzi? Nu avea nicio idee.

Poate pentru că era îmbrăcat numai într-un tricou şi boxeri? Ryūji a tremurat, chiar dacă era deja mijlocul lunii Aprilie... Poate avea vreo legătură cu faptul că a adormit cu fereastra deschisă? Pentru că bocul cu apartamente în stil burghez era chiar vizavi de fereastră, securitatea casei a devenit mai lejeră. Deşi considera că nu există nimic în casă care să merite a fi furat, Ryūji a închis totuşi geamul şi s-a asigurat că e încuiat.

După ce s-a sculat din pat (pe care l-a cumpărat singur), simţindu-se neliniştit, Ryūji a căscat uşor. A avut un coşmar? Inima îi bătea repede... ca şi când cineva îl urmărea... a simţit o atmosferă ciudată pe care nu o putea descrie exact.

- ...Calmează-te...

Călcând nesigur pe tatami, s-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva la locul de munca a lui Yasuko. A verificat ecranul telefonului, dar nu era niciun apel de la bar. Poate mă gândesc prea mult. Ryūji a oftat, Dacă tot am ieşit din pat, aş putea să mă duc la toaletă. Aşa că a inceput să umble în picioarele goale pe parchetul din bucătărie spre toaletă.

În acel moment...

- ...UOA...!!

A simţit un şuierat rece lângă gâtul lui. Pe când încerca, in mod instinctiv, să se întoarcă, piciorul lui a aterizat pe un ziar ce zăcea pe jos şi a căzut frumos pe spate. Dum! A aterizat pe spate, creând un fior puternic care i-a treversat corpul, de la şolduri până la cap şi făcându-l să-şi piardă răsuflarea pentru un moment.

- ........!

Nici măcar nu mai putea să strige, în consecinţă.

Cu o putere imensă, ceva a retezat aerul prin locul în care capul lui Ryūji era cu un moment in urmă. După ce l-a ratat, obiectul a lovit ceva aflat lângă Ryūji şi a scos un zgomot puternic şi înfricoşător.

- ...Uuu...

În interiorul apartamentului întunecat, cu 2 camere şi o bucătărie, stătea o siluetă suspicioasă. Acea persoană a ridicat iarăşi obiectul cu forma unui băţ şi s-a îndreptat spre Ryūji... Ryūji era atacat!

- Dar, de ce!? E un vis? Cineva, ajutor!

Ryūji s-a rostogolit pe podea în tăcere. Să aprind lumina? Sau să sun la poliţie? Sau proprietara? Mintea îi era goală, nu putea decide ce să facă, şi trupul îi era aşa de ţeapăn încât tot ce putea face era să evite atacurile şi să încerce să se târască spre intrare, dar...

- UAAAAAAAA!

Era pe cale să fie lovit! Arma era îndreptată direct spre capul său! Din reflex, Ryūji şi-a întins mâinile şi a încercat să o oprească...

- Ah... C, chiar am prins-o...!

Nu-i venea să creadă că a fost în stare să o prindă, deşi a prins-o doar din întâmplare.

- ...Ugh...!

Pentru că arma era captivă, intrusul a încercat să învingă obstacolul prin forţă brută. Ryūji, de asemenea, a pus în joc tot ce avea, fără să se menajeze. Cele două forţe sau împins tăcute una pe cealată, în timp ce umbrele lor se agitau în întuneric. Apoi a desluşit o figură mică şi ceea ce părea a fi păr lung, peste acea figură... Nu se poate!? Ryūji părea că începe să recunoască intrusul; de fapt, observase de la început.

Scrâşnind din dinţi, în timp ce stătea pe poziţii, Ryūji a ajuns la o concluzie. Trebuie să fie! Cine altcineva în afara acelei persoane ar putea să facă ceva atât de aiurit?

Dar chiar când era pe cale să verifice identitatea intrusului... Ahh! N-o să reuşesc! Braţele lui tremurânde erau pe cale să cedeze, chiar gâtul său încordat se apropia de limită. O să mor...

- ...Heh... AHH...

- HAPCIU!

Echilibrul s-a rupt într-o clipă!

Imediat ce strănutul bizar a fost auzit, presiunea incredibilă a dispărut, cedând în faţa forţei pe care Ryūji încă o aplica. Intrusul a fost împins înapoi, în acelaşi timp exclamând uşor „ Ah, wah!”, înainte să cadă moale pe pat. Ryūji s-a ridicat imediat şi a aprins lumina...

- Aisaka!

- ...

- Foloseşte un şerveţel, ce naiba!

Ryūji a aruncat o cutie cu şerveţele spre Tigrul din Palmă, Aisaka Taiga, care îşi stergea nasul cu rochia sa, ca şi când nimic nu s-a întâmplat.

* * *

Părul ei lung îi flutura pe spate. Purta o rochie largă dintr-o singură piesă, separată în multe straturi prin dantele moi. Aceasta era cu siguranţă o îmbrăcăminte potrivită cu figura ei mică...

- D,dă-mi sabia aia de lemn...

Ryūji a regretat că nu i-a confiscat arma Aisakăi Taiga cu ceva timp în urmă...

Ar fi putut să îi o ia când a aprins lumina, ar fi putut să îi o ia în timp ce îi oferea şerveţelul, în final, criza a rămas nerezolvată. Ochii Aisakăi luceau ca cei ai unui tigru ce îşi observă prada, şi a început să înconjoare camera îngustă. Bineînţeles, Ryūji şi-a menţinut distanţa faţă de ea, ocolind camera în boxerii săi.

Asta nu o să continue la nesfârşit. Pe când se gândea la asta...

- Aisaka... Ştiu la ce te gândeşti, vrei să-ţi înapoiez scrisoarea aceea de... dragoste, corect? Scrisoarea pe care ai pus-o în geanta mea din greşeală.

-...!

Imediat după ce Ryūji şi-a adunat curajul să vorbească, în acel moment, Aisaka, care încă pândea în tăcere, brusc a crescut foarte mare... sau cel puţin aşa părea. Era asemeni unei bombe pe cale să explodeze... cu fitilul deja aprins.

- O,o să-ţi înapoiez scrisoarea! Aşa că, te rog, calmează-te! Nu am citit conţinutul!

- ...Crezi că poţi să scapi doar dacă mi-o înapoiezi?!

A mormăit pe un ton adânc ca şi când era pe cale să sară şi să atace,

- Nu fi ridicol... Din moment ce ştii de existenţa scrisorii...

Vuuuf! Sabia uriaşă de lemn se roti elegant deasupra capului lui Ryūji.

- PREGĂTEŞTE-TE SĂ MORI!

-UOA!!!

S-a repezit direct la Ryūji cu sabia de lemn ţintind spre capul său. Cum poate fi atât de rapidă? De la câţiva metrii depărtare, unde era cu un moment în urmă, a ajuns deja lângă pieptul lui Ryūji, şi, dacă lama de lemn nu ar fi ratat şi nu ar fi lovit peretele (Depozitul meu!), Ryūji ar fi fost ucis.

- La naiba!

- Rahat!

Cu lacrimi în ochi, Ryūji a încercat să scape din locul acesta şi a strigat din toţi plămânii,

- Ce fel de persoană ar vrea să-şi ucidă colegul de clasă?

- Taci din gură! Din moment ce ştii deja de scrisoare, cum te aştepţi să continui să-mi arăt faţa? Numai moartea mă poate scăpa dintr-o situaţie atât de stânjenitoare!

A îndreptat vârful sabiei spre gâtul lui Ryūji.

- Hei! Dacă moartea e singura scăpare, de ce sunt eu cel care trebuie să moară?

Ryūji a evitat atacul în mod instinctiv şi miraculous, dar puterea Aisakăi era prea mare, aşa că a rupt fusuma ("Abia ce-am aranjat aia!"). Fără nicio urmă de ezitare, ochii ei citeau Te voi omorî cu toată forţa mea!

- Nu vreau să mor încă, aşa că sunt nevoit să te ucid pe tine! Îmi pare rău pentru asta, aşa că grăbeşte-te şi mori! Dacă nu, atunci şterge-ţi toate amintirile legate de scrisoare!

- Asta-i imposibil!

- Bineînţeles că e posibil, atâta timp cât folosesc asta…

S-a uitat la sabia ei de lemn strălucitoare,

- Tot ce trebuie să fac este să te lovesc în cap cu asta, nu va fi suficient ca să te omoare, dar probabil că o să-ţi şteargă toată memoria!

- Nu-mi şterge memoria de una singură!

Cum poate fi atât de nepăsătoare?! Nu are rost să încerc să mă cert cu ea, pur şi simplu nu putem comunica. Bun simţ, morală, respect pentru alţi oameni, toate acestea nu există şi pentru Aisaka.

- Ahh! Din această cauză nu am vrut să am de-a face cu ea!

În comparaţie cu Ryūji, care aproape tuşea sânge, Aisaka era ocupată să distrugă întregul loc. Pentru a-l ataca pe Ryūji, care tot fugea, a lovit coşul de pe birou, a găurit fusuma şi a răsturnat măsuţa, în timp ce striga,

- Şterge-ţi scrisoarea de dragoste din memorie!

Nu admiţi acum, singură, că tu ai scris scrisoarea asta, Tigrule din Palmă?! Nimeni nu ar fi ştiut că e o scrisoare de dragoste dacă nu ai fi zis nimic (din moment ce acest lucru ar putea fi ignorat). Grozav, acum a recunoscut singură acest lucru şi a facut lucrurile chiar mai complicate. Nu, din momentul în care m-am încurcat cu Aisaka, totul a fost un dezastru, fără să mai menţionez…

- Ai văzut-o, nu-i aşa?! Ai văzut-o! Probabil crezi că sunt un idiot… un… idiot… uuuu…

- Ce?! Hei ! Stai… cumva… plângi?

- Nu, nu plâng!

După urletul ei fioros cineva ar putea să bănuiască un suspin îndelung suprimat ce tocmai a fost eliberat, ochii îndreptaţi spre Ryūji erau acum puţin roşii şi colţul lor arăta un pic umed. Aisaka părea că plânge puţin. Dar eu ar trebui să fiu cel care plânge… Ar fi grozav dacă aş putea să plâng fără să mă tot mişc, dar acum e o chestiune de viaţă şi de moarte…

Argh, la naiba, ce e asta? De ce sunt eu cel care e atacat? De parcă am făcut ceva rău.

Ryūji s-a săturat, a decis să se lase pe mâna Sorţii. După ce s-a prefăcut că se fereşte pentru o vreme, a apucat hotărât încheietura Aisakăi. În acel moment, Ryūji a simţit că mâinile ei erau atât de mici încât puteau fi răsucite cu uşurinţă; a început iarăşi să-i fie frică.

- Dă-mi drumul!

Era cazul să-şi scoată la iveală asul din mânecă. În acest moment a inspirit încet. Îmi cer scuze, vecinilor! Iertaţi-mă, doamnă Proprietar! A strigat apoi cu toată forţa sa,

- Nu-ţi voi da drumul! Ascultă-mă, Aisaka! Ai făcut o greşeală teribilă! Plicul pe care l-ai pus în…

- Dă-mi… drumul…

După ce s-a eliberat prin forţă din strânsoare lui Ryūji, putea acum să-l atace de la o distanţă foarte mică! Pe când ochii Aisakăi luceau cu intenţia de a ucide….

- E GOL!!!

Strigătul lui Ryūji a venit exact la timp. Sabia de lemn s-a oprit exact deasupra capului lui Ryūji, atingând uşor câteva fire de păr. O tăcere jenantă a urmat. După câteva secunde, în sfârşit a murmurat câteva cuvinte,

- …E… gol… ?

Vocea ei ca de copil a pus această întrebare lui Ryūji, la care el a încuviinţat cu putere.

- E,exact, e gol… de-asta am zis că nu am văzut nimic înăuntru, şi, a da, din fericire nu i-ai înmânat asta lui Kitamura. Ai vreo idee cât de aproape erai să te faci foarte tare de râs?

Ochii umezi s-au mărit pe când Aisaka stătea nemişcată. Profitând de şansa asta, Ryūji s-a târât rapid cât mai departe de ea şi până în camera lui, de cealaltă parte a fusumei. Mâinile îi tremurau pe când încerca frenetic să caute plicul înăuntrul ghiozdanului său.

- Uite! Vezi, vezi?

Cu ochi în care au apărut vene, Ryūji a îndesat plicul în mâinile ei mici. Sabia ei de lemn a scos un zgomot când a fost scăpată pe pământ, ea a început să se clatine, deşi a reuşit să-şi susţină greutatea stând cu picioarele depărtate, şi a privit plicul prin lumina becului.

- …Ah…

Buzele ei ca de cireaşă s-au deschis uşor.

- Ah, ah… Ahhh… AHHH! UAAA!

Cu părul ciufulit, Aisaka a deschis fervent plicul şi la scuturat cu susul în jos. După ce a confirmat că într-adevăr nu era nimic înăuntru, s-a întors şi s-a uitat la Ryūji cu o expresie goală,

- …Sunt lipsită de orice speranţă…

După ce a zis asta, s-a aşezat uşor pe podea. Ochii ei, care încă erau larg deschişi încât păreau pe cale să îi iasă afară, încet s-au închis. Buzele ei subţiri tremurau uşor, în timp ce bărbia îi clănţănea încet.

- Ai,Aisaka?

O oprire necesară…

Stând înaintea lui Ryūji, faţa ei a devenit instantaneu palidă şi trupul micuţ, care era infăşurat într-o rochie dintr-o singură bucată, a căzut pe o parte, chiar aşa, în sufrageria apartamentului său cu două camera şi o bucătărie.

- Hei! Aisaka! Eşti bine?

Totul s-a petrecut prea repede, Ryūji a alergat imediat şi a ridicat păpuşa inconştientă în braţe.

În acel moment….

Grrr~ Grrr~

- Cumva… stomacul ei… a ghiorţăit?

* * *

În reşedinţa familiei Takasu, exista oricând mâncare gata să fie preparată.

Usturoiul şi gingerul erau tăiate în prealabil, iar cepele erau disponibile tot timpul. Câţiva napi au fost adăugaţi, iar în final puţină şuncă şi câteva ouă. Bineînţeles, pentru a fi sigur că nu va exista niciodată o lipsă în provizia de mirodenii, bucătăria era aprovizionată cu suficiente plicuri cu supă de pui pudră, condimente, precum şi bază pentru supe din oase de pui.

Puţin ulei de castor a fost adăugat la un conţinut de o cană si jumătate de orez, apoi adăugând puţin nap tăiat mărunt pentru un gust mai clar. Orezul a fost vopsit galben când s-au amestecat ouăle, aşa că a mai rămas de adăugat doar ceapa pentru a-l îndulci şi şunca pentru a-l completa. După ce au fost incluse câteva ingrediente suplimentare – puţin piper, sare şi sos de stridii – tot ce a mai rămas era să fie decorat cu coriandru păstrat.

Împreună cu supa, pentru a cărei preparare trebuia să torni apă fierbinte peste câteva cepi tocate şi bază pentru supă de pui, întreaga masă a fost gata în 15 minute. A mai rămas timp să spele vasele în timp ce mâncarea era pe foc.

Deşi era 3am, gătitul lui Ryūji era perfect.

- U... usturoi...

Grrr~...... Ryūji putea să o audă vorbind în somn, pe lângă ghiorţăitul acela ridicol. Se întrebă dacă ar trebui să-i dea un ghiont...

-... Ai, Aisaka Taiga, trezeşte-te! Dacă vrei usturoi, e aici, cu ulei de castor, chiar.

Ryūji a scuturat cu blândeţe trupul micuţ care dormea pe pat.

- Prăjit... prăjit...

- Da, e orez prăjit!

- Orez... prăjit...

Au început să-i curgă picături de salivă la marginea buzelor palide. Din moment ce am văzut, nu pot să o las aşa, gândea Ryūji ,în timp ce, incapabil să se abţină, îi ştergea gura uşor cu un şerveţel.

- Ridică-te, sau orezul tău o să se răcească!

Genele Aisakăi au tresărit pentru o clipă. Ca să nu o atingă, Ryūji a ridicat-o de pe saltea, trăgând de rochia ei. Aisaka s-a smucit un pic, pe când se ridica fără chef.

-...Ah... Eh?

Se pare că s-a trezit. A aruncat o privire ameninţătoare şi a împins la o parte mâna lui Ryūji , în timp ce a îndepărtat suspicioasă prosopul umed ce se afla pe fruntea ei. Mişcînd puţin din nas, a spus,

-... Ce-i asta? Mirosul... miroase a usturoi...

Ochii ei s-au rostogolit în timp ce privea împrejur.

- Nu am spus că e orez prăjit? Grăbeşte-te şi mănâncă, asta îţi va regla nivelul glucozei din sânge! Altfel o să leşini din nou.

Ryūji a arătat spre farfuria cu orez prăjit plasată pe masa scundă. „AH!” Ochii ei au strălucit pentru un moment, dar...

-...Ce ai pus la cale...?

Şi-a îngustat repede ochii şi s-a încruntat, uitându-se direct la Ryūji , care era îmbrăcat acum în training.

- De ce aş vrea să pun ceva la cale? Presupun că singurul lucru în stare să te trezească este acest orez prăjit, nu-i aşa? Stomacul tău era destul de zgomotos, ştiai? Ai avut aceleaşi simptome de anemie şi la şcoală... Hei, nu-mi spune că nu mănânci niciodată?

- Nu e treaba ta! Lasă-mă în pace! ... Acest apartament, trăieşti aici singur?

- Păi, este şi mama mea, deşi acum lucrează. Şi când încerci să ataci pe cineva, cel puţin fă-ţi o idee cu cine ai de-a face! Dacă era altcineva, ar fi sunat deja la poliţie.

- Ah, taci din gură... Tu, nu mi-ai făcut nimic ciudat, nu-i aşa?

Aisaka a privit aspru, în timp ce îşi proteja corpul cu ambele mâini, ochii ei îngustându-se într-o linie mică în timp ce îl examina pe Ryūji într-un mod foarte provocativ. Tu eşti singura ciudată de aici! Ryūji s-a forţat să înghită ceea ce era pe cale să zică.

- ...Nu ai dreptul să spui un asemenea lucru, când tu eşti cea care a pătruns în apartamentul altei persoane pentru a-l ataca, dar ai leşinat din cauza foamei! Gata, grăbeşte-te şi mănâncă!

În ciuda acestor lucruri, era încă trei dimineaţa şi cu siguranţă nu era timpul să se certe şi să deranjeze vecinii. - Eu nu... mmmmm!

Ryūji a luat o lingură plină de orez prăjit şi a îndesat-o forţat în gura Aisakăi când ea încă mai bătea câmpii în patul lui. Această acţiune a necesitat destul de mult curaj, dar Ryūji s-a resemnat deja în faţa sorţii, aşa că a decis că ar putea foarte bine să înfrunte orice îi apare în cale. Pentru o vreme s-a simţit cu adevărat bărbat.

- C,ce faci!?

Aisaka a împins lingura la o parte în timp ce ochii ei fulgerau, dar nu părea că are vreo intenţie să scuipe ce era în gura ei. Faţa ei micuţă mesteca mâncarea nonstop, arătând foarte mult ca o veveriţă.

- Mmm... mmm, s,să nu crezi că o să scapi cu asta...

- Gulp. A înghiţit mâncarea.

-...Încă nu am terminat cu tine!

A smuls lingura, pe care o dădea la o parte cu un minut în urmă, din mâna lui Ryūji şi a continuat,

- De fapt, de unde ştiai că plicul este gol?

Şi-a ridicat rochia lungă pe când cobora încet din pat,

- Probabil a-i deschis-o şi te-ai uitat înăuntru, nu-i aşa!? Eşti groaznic! Pervert voaierist[2]!

- Hmf! S-a întors cu spatele către Ryūji şi s-a aşezat la masa scundă.

- ...Nu, nu e aşa! Eu... păi... am văzut la lumina becului.

Deşi nu era perfect adevărat, Ryūji a trebuit să se mulţumească cu acest răspuns, chiar dacă nu era sigur ca ea îl asculta măcar. Stând în faţa mesei, a turtit micul deal de orez folosindu-se de lingură, şi apoi, într-o atmosferă straniu de intensă, a ridicat încet orezul către gura ei mică.

- Munci, munci, munci, munci, gulp. Apoi a sorbit o lingură plină de supă. Ah... Şi apoi a scos un oftat de uşurare înainte de a sorbi altă lingură. Stând cu faţa spre Aisaka, Ryūji a menţionat problema la care se gândea în timp ce gătea,

- Hei, Aisaka, ascultă. Situaţia e următoarea...

- Munci munci munci munci

- Scrisoare ta... adică acel plic, nu e ceva de care să-ţi fie ruşine, chiar dacă aş fi văzut ce era înăuntru...

- Munci munci munci munci munci munci munci, ciu! Crunci!

- Eu cred...

- Ciomp ciomp ciomp ciomp ciomp ciomp ciomp ciomp ciomp ciomp ciomp!

- Hei, ascultă-mă!

- Altă porţie!

- Bine.

- E bine că am făcut în plus... Ryūji a murmurat pentru sine, adunând tot orezul din tigaie în castron şi înapoindu-l Aisakăi.

- Cum ziceam... ascultă-mă odată!

- Nu pare să mă audă. Oare asta e ceea ce oamenii numesc atenţie nedivizată? Şi unde se duce toată mâncarea în acel trup micuţ al ei? Aisaka era concentrată pe nimic altceva decât orez prăjit, orez prăjit, şi iarăşi orez prăjit... Acesta era Festivalul ei personal al Orezului Prăjit.

- Nu ajungem nicăieri şi orezul prăjit o să se termine curând. Ryūji a decis să se ridice şi să aducă colivia din colţul sufrageriei.

- Hei, Aisaka, vino şi uită-te la asta... e gustos!

- Ceva gustos?

Acum că i-a atras atenţia... „Uuuş!” Ryūji a dat la o parte pânza de pe colivie şi i-a arătat conţinutul.

- UAH!!!

- Deci? Arată dezgustător, nu-i aşa?

Experimente anterioare au arătat că numai un cutremur de magnitudinea 4 sau mai mare ar putea să îl trezească pe Inko-chan... O faţă spasmodică, ochi albi daţi peste cap, un pisc larg deschis, şi limba lui ciudat atârnând afară... Faţa urâtă a păsării adormite şi-a făcut rapid treaba şi Aisaka a sărit în spate.

- E dezgustător! De ce mi-ai arăta aşa ceva?

Aparent, în sfârşit putea auzi ce spunea Ryūji .

- ...Scuze pentru asta, Inko-chan, culcă-te la loc... Oricum, Aisaka!

După ce l-a acoperit pe Inko-chan cu pânza, Ryūji s-a aşezat exact în faţa Aisakăi, care într-un final şi-a revenit. „Ce tot vrei!?” Ochii ei citeau pe când privea fioros la Ryūji, deşi încă avea castronul în mâini, continuăndu-şi Festivalul Orezului Prăjit.

- Mănâncă şi ascultă. Ce vreau să zic este... nu e nimic de care să-ţi fie ruşine. Suntem elevi în anul doi de liceu, e perfect natural să avem o persoană sau două de sex opus de care să ne placă, aşa că nu e nimic rău în a scrie o scrisoare de dragoste. Nu e aşa că toate cuplurile trebuie să treacă prin toate aceste lucruri obositoare pentru a ajunge împreună?

-...

A mestecat acoperindu-şi faţa cu castronul. Părea că se simte încă stânjenită.

- Şi totuşi, cine şi-ar pune scrisoarea de dragoste în geanta greşită?... Fără a mai menţiona faptul că a uitat să pună scrisoare în plic.

Imediat după ce Ryūji a încheiat...

- E numai vina ta!

„Slam!” Aisaka şi-a trântit brusc pumnul de masă. A privit în sus şi a îndreptat lingura spre Ryūji,

- ...Baţi câmpii de destulă vreme. Lasă-mă să lămuresc lucrurile, încă ezitam dacă să pun acea scrisoare în geantă când ai apărut tu. M-am panicat şi am vrut să ascund scrisoarea, aşa că am ajuns să o pun înăuntru din greşeală... Nu mi-am imaginat că este geanta ta...

- Hei, Aisaka... ai nişte orez pe obraz.

- Eşti.Atât.De.Enervant.

- Ug...

Ochii ei fulgerau terifiant ca o lamă ascuţită. Sub o privire ca aceasta, Ryūji a închis gura repede, şi a renunţat să încerce să mai vorbească.

Părea să fie complet revitalizată, acum cu stomacul plin. „Hmf”, Şi-a ridicat mândră bărbia şi şi-a fixat ochii ucigaşi asupra lui Ryūji . Tigrul din Palmă, acum complet re-energizat şi gata să ucidă, a scos un mârâit jos şi sălbatic.

- Takasu Ryūji ... acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă ai fi înmânat ascultător geanta... Acum în ce fel să te pedepsesc? Cum să-ţi îndepărtez memoriile? După ce am făcut ceva atât de stânjenitor, cum aş putea să continui să trăiesc!?

- Ne învârtim în cerc aici. Ryūji şi-a încleştat capul pentru o vreme, apoi...

- Nu am spus deja că nu ai de ce să te simti stânjenită!? Uite, stai aici şi aşteaptă!

Ryūji a decis să meargă până la capăt.

Părăsind sufrageria, a intrat în camera sa şi a ieşit cărând o mulţime de lucruri pe care le-a pus în faţa Aisakăi. Erau multe caiete şi carneţele, CD-uri, cărti cu ilustarţii, un MD player la mâna a doua şi altele.

- Pentru că s-a ajuns la asta, o să-ţi arăt totul. Totul.

- Ce sunt astea?

- Uită-te la ele. Eşti liberă să ridici ce vrei.

- Tch! Aisaka, enervată, a apucat caietul cel mai apropiat şi l-a răsfoit. Degetele ei s-au oprit pe când se încrunta şi s-a uitat la caiet şi la Ryūji .

- Serios, ce-i asta? Ce faci?

- Ăla e un ‘catalog’. Probabil că nu ştii ce înseamnă asta. E o listă cu melodii de concert pe care am compilat-o pentru fata care îmi place. Aş putea acum să-ţi zic, melodiile sunt aranjate în concordanţă cu anotimpurile, deci sunt patru teme în total. Am făcut chiar şi înregistrări MD ale acestor melodii.

- Şi iată-le. Ryūji a pornit MD playerul şi a îndesat căştile pe urechile unei Aisaka destul de ezitantă. După muzica slabă ce se auzea din căşti, Ryūji şi-a dat seama că era primul cântec pentru concertul de vară.

- Şi ăsta e un poem pe care l-am scris. În acel moment mă gândeam 'Ce cadou de Crăciun ar trebui să-i ofer după ce vom ajunge un cuplu?' când l-am scris. Un parfum ar fi în regulă? Sigur, dar trebuie să fie Eau de Toilette! Am chiar şi o listă cu toate numele mărcilor de parfum, m-am chinuit să găsesc preţurile pentru fiecare sticlă de parfum şi le-am scris pe toate pe hârtie… Ce zice de asta? Astea sunt lucrurile pe care obişnuiam să le fac.

- Asta-i dezgustător!

Aisaka şi-a scos căştile şi le-a aruncat înapoi la Ryūji de parcă ar fi fost murdare. Deşi a fost lovit de căşti, Ryūji nu a renunţat,

- Dacă e dezgustător, atunci asta este. Dar motivul pentru care îţi spun ţie asta este pentru că nu mă simt stânjenit! Ce e greşit în a place o fată!? Recunosc că sunt lipsit de speranţă pentru că nu am curajul să îmi confesez sentimentele şi pentru că sunt satisfăcut doar cu fanteziile mele, dar nu gasesc nimic de care să-mi fie ruşine!

- Mă rog, poate îmi e puţin ruşine, dar pentru că am spus-o deja… În acel moment, Ryūji şi-a pierdut echilibrul pe când se întorcea, şi lucrul pe care nu voia să îl arate Aisakăi a alunecat acum la picioarele ei.

- Ah! Aia nu...

- ...Ce-i asta? Un plic?

A încercat disperat să înşface plicul înapoi, dar era cu un pas în urma perechilor de mâini mici, şi a sfârşit apucând aerul.

- De la Takasu Ryūji ... Pentru Kushieda Minori-san... Kushieda Minori-san!!??

- A,asta... nu, a,aşteaptă, nu...

- O scrisoare de dragoste!? Şi... pentru Minorin!? Tu!? Alta!? Şi alta!?

Nu mai era loc pentru a nega. Acele scrisori de dragoste au fost scrise doar ca să se simtă el mai bine şi nu erau menite să fie livrate. Erau acum toate scoase la iveală.

- Uoaa.. tu? O placi pe Minorin... Eh!?... Glumeşti!? Nu eşti puţin cam arogant...

- N,nici tu nu eşti mai brează, nu-i aşa!? Ce-i cu acel ‘Eh’!? Nu ai o pasiune pentru amicul meu Kitamura, de asemeni...

- ...T,taci din gură, nu ţi-am zis să uiţi de asta?... Şi în loc să tot mişuni prin preajmă, grăbeşte-te şi confesează odată!

- Aş putea să-ţi zic acelaşi lucru şi ţie!

- Vrei să aduc sabia ta de lemn? Sau vrei să o arunc!? – Vrei o bucată din mine? Sau vrei ceva şi mai bun?

După ce s-au certat aşa pentru o vreme...

- AH!

Ryūji a realizat brusc că, cu toată agitaţia asta, cerul care se vedea pe fereastră a început să se lumineze... soarele era pe cale să răsară.

- La naiba! E patru deja!

Era aproape timpul pentru Yasuko să vină acasă de la muncă. Situaţia poate deveni problematică dacă Aisaka continuă să rămână aici, pentru că Yasuko va pune o mulţime de întrebări, şi oricum, nu vreau ca altcineva să-i vadă faţa lui Yasuko când vine acasă, cu geamătul ei ‚ ’Ryū-chan, e Ya-chan~, mi-e se~te~, mmm’ şi tot restul.

Fără a mai pomeni de faptul că proprietara se va trezi odată cu sosirea poştei de dimineaţă. Probabil că primul lucru pe care îl va face va fi să se plângă de zgomotul pe care l-am făcut... Nu, e posibil să fie deja trează şi doar să aştepte momentul potrivit să vină sus. Ryūji a pălit brusc la această posibilitate. Oh, la naiba. Dacă proprietara ne dă afară acum, nu vom avea nici un ban să găsim altă locuinţă... Economiile noastre au fost consumate luna trecută (în mod egoist de către Yasuko) pentru a cumpăra un televizor cu ecran plat care nici măcar nu se potriveşte cu apartamentul...

- O~ricum! Nu voi spune nimănui şi nu o consider pe Aisaka o idioată, ţinând cont că nu sunt mai breaz. Aşa că hai să încheiem toată treaba asta, ok?

- ...Nu, nu pot face asta.

- De ce!? Pentru moment dispari naibii... adică te rog du-te acasă pentru moment...! Mama mea bolnavă e pe cale să vină acasă...

Într-un fel, e cu adevărat destul de bolnavă, aşa ca nu minţea propriu-zis, dar...

- Nu! Nu am încredere în tine, şi oricum... oricum...

Ca un copil mic, Aisaka a îngenunchiat în mijlocul sufrageriei. Privind intens la genunchii ei, şi-a plimbat degetele pe tatami şi a zis,

- ...Um, acea... scrisoare de dragoste, ce să fac... eu nu prea cred că e timpul potrivit să o livrez....

Grozav! Aisaka alege acest moment să-mi ceară sfaturi în dragoste! AHHH! Ryūji şi-a încleştat capul şi a zis,

- O,o să-ţi zic altă dată! Hai, du-te acasă acum... Te implor!

- ...Eşti sigur că o să-mi zici altă dată, atunci?

- Da! Cu siguranţă! O să fiu atent la tot ce o să-mi zici, şi o să te ajut cu orice o să vrei. Îţi jur!

- ...O să mă ajuţi? Cu orice?

- Da! Orice, orice!

- O să mă ajuţi cu orice? Aşa ai zis... O să mă ajuţi ca un câine? Şi, fiind câinele meu, o să faci orice pentru mine ?

- Da, da! O să muncesc din greu ca unul, îţi jur! Ca un câine sau orice altceva, o să te ajut!... Aşa că, hai să punem capăt pentru azi, bine? Bine?

- Bine... Atunci o să merg acasă.

În sfârşit părea că e de acord. Aisaka a cules sabia de lemn şi s-a ridicat. A aruncat o privire spre fereastră, erau o pereche de încălţări mici aruncate la baza ei. Deci chiar a intrat pe acolo... Aisaka s-a întors să se uite la Ryūji care murmura, apoi şi-a cules pantofii şi s-a îndreptat spre intrare. Brusc s-a întors în loc,

- Hei!

- Ce mai e acum!? Ryūji a luat o poziţie defensivă, dar...

- A mai rămas... orez prăjit?

- Huh? Oh, nu... pentru că l-ai mâncat pe tot.

- Aşa? Ah bine.

- Tot nu te-ai săturat? Am avut orez cât să încapă în patru castroane. Îţi este chiar atât de foame?

Nu a primit niciun răspuns . Aisaka s-a întors cu spatele la Ryūji şi s-a încălţat cu un pantof.

-...Acea fusumă...

A spus încet şi s-a întors iarăşi fără niciun avertisment.

-... Doamne, chiar că vorbeşti mult.

- E o gaură în fusumă... repararea o să coste mult?

A întrebat în timp ce privea în sus la Ryūji , ochii ei mari clipind de două sau de trei ori. Simţind că pulsul i-o ia razna, Ryūji a evitat ochii Aisakăi. Nu pentru că îi era frică, ci pentru că era uimit. Era prima dată când o vedea pe Aisaka nefiind furioasă.

- Ahh... um... dacă e vorba de repararea fusumei, pot să mă descurc şi singur... cred. Tocmai ce m-am uitat, gaura nu e aşa de mare, aşa că o să fie totul bine dacă am nişte washi de bună calitate. Deşi poţi găsi doar washi de calitate normală prin părţile astea.

- Hmm...

Nu putea să-şi dea seama ce pune la cale cu faţa aia lipsită de expresie.

- Washi... Dacă e posibil, poţi folosi asta!

Aisaka a scos ceva la iveală. Vrea să folosesc asta?… Ryūji a privit confuz la lucrul pe care ea i l-a îndesat în mână. Oare cum să-i spun? Rugându-mă să acopăr gaura din fusumă folosind plicul scrisorii ei de dragoste, lipsit de scrisoare…

- Dacă îl găseşti util, atunci foloseşte-l! Dacă ai nevoie de bani ca să o repair, o să plătesc.

- Ah... er... um!

Fără să răspundă dacă era sătulă sau nu, Aisaka a început să-şi lege şireturile încruntată. Privind la acel spate rotund al ei, a simţit că trebuie...

- ...Hei, aşteaptă puţin!

A simţit că trebuie să o strige.

- Ce mai e?!

- ...De când n-ai mai mâncat?

- De ce îţi pasă? Nu e ca şi când nu mănânc... M-am săturat de lucrurile de la magazinul universal... aşa că nu mă pot hotărî să le mănânc chiar şi dacă le cumpăr...

- Magazinul universal? Toate cele trei mese? Nu e rău pentru sănătatea ta?

- Era un stand de fast food în faţa staţiei, dra s-a închis luna trecută. Aşa că mi-am cumpărat mâncare numai de la magazinul universal... mâncarea gătită din supermarket... cum să-ţi spun... nu ştiu cum să o cumpăr...

- Nu ştii cum să o cumperi? Pur şi simplu alegi ce îţi place şi o pui într-o cutie transparentă, apoi o duci la casier să o cântărească şi asta-i tot... Apropo, unde sunt părinţii tăi?

După ce şi-a legat şireturile, Aisaka s-a ridicat. Ryūji a privit cum a scuturat ambiguu din cap. Oh doamne. Fiecare famile are secretele ei, în special în mod clar enigmatica familie Aisaka. Chiar dacă ceva incredibil s-a întâmplat în acea familie, nu era ceva de care să fie uimit. Şi eu provin dintr-un mediu familial destul de dur, dar mă descurc destul de bine, deci cum am putut să pun o întrebare atât de nechibzuită? Simţindu-se stânjenit, Ryūji nu a mai pus nicio întrebare şi pur şi simplu a rămas şi a privit figura cu păr lung deschizând uşa şi ieşind afară.

- Ah, aşteaptă! Lasă-mă să te conduc acasă! E cam periculos să mergi singură la ora asta din noapte…

- Calmează-te, locuiesc aproape… Oricum, am o sabie din lemn.

- Nu, nu ar fi şi mai periculos asta?

- E foarte aproape! Oricum, pa, Ryūji, ne vedem mâine!

S-a întors şi a fugit. Ryūji şi-a pus repede papucii în picioare şi, fără să încuie uşa măcar, a încercat să o urmărească. Totuşi de la intrarea privind în jos, Aisaka nu era nicăieri... În mod clar are o viteză extraordinară în picioare.

- …Până la urmă am lăsat-o să meargă singură acasă. Apropo…

- Tocmai ce mi-a spus pe numele mic?

Ryūji a clipit şi a privit cu o faţă şocată în direcţia în care Aisaka a dispărut... Nu era furios, se simţea doar foarte confuz.

Înainte de răsărit, exact înainte să se întoarcă Yasuko, Ryūji şi-a aranjat deja camera. Asta mulţumită obiceiului său de a ordona lucrurile.

Din acea zi încolo, pe fusuma din locuinţa familiei Takasu era lipită o hârtie mică sub forma unei flori de cireş de un roz deschis.

Înapoi la Capitolul 1

Pagina Principală

Înainte spre Capitolul 3