Toradora! (Romanian):Volumul1 Capitolul3
Capitolul 3
Agitaţia de la răsărit a trecut ca un vis şi dimineaţa tăcută s-a întors în reşedinţa familiei Takasu.
Era deja 5 am când Ryūji s-a întors în patul său după ce a fost asaltat de Tigrul din Palmă. Pentru un trup aflat încă în creştere, putea fi neplăcut să nu aibă suficient somn. Căscând cu gura deschisă larg, s-a motivat singur şi s-a trezit la aceeaşi oră ca de obicei. Erau încă multe lucruri de făcut...
După ce s-a dus la toaletă, a trebuit să-l hrănească pe Inko-chan. Ca de obicei, s-a asigurat că papagalul era complet treaz înainte să îndepărteze pânza de pe colivie. Dar...
- ’Neaţa, Inko-ch... Uoa!
Inko-chan stătea întins, mort, cu faţa în sus.
- D,dar nu tocmai ce mi-ai răspuns!? Inko-chan!
- ... Uhh... uhh... uhh...
... Nu, era încă în viaţă. Cum stătea întins pe fundul cuştii, orice ar fi crezut că era mort la o primă privire, dar se pare că pur şi simplu stătea acolo. După ce a strigat Ryūji, s-a ridicat imediat. Dintr-un motiv oarecare, penele lui păreau chifulite, ca şi când s-ar simţi foarte incomfortabil.
- Nu ştiu ce dumnezeu e în mintea ta!
- ’Neaţa!
Poate ar fi mai bine dacă am avea un câine sau o pisică, sau ceva care poate comunica telepatic cu oamenii, se gândea Ryūji în timp ce înlocuia farfuria cu mâncare a lui Inko-chan.
- ...I...III...I...In...In...In...
Inko-chan se uita direct în ochii lui Ryūji , încercând din greu să-şi de-a seama ce voia să zică. Ar putea oare fi acel lucru pe care Ryūji l-a învăţat să spună ani la rând, dar la care încă se încurca?
- Oare... o să spui în sfârşit „Inko-chan”? O să reuşeşti, în sfârşit!?
Ryūji s-a uitat emoţionat în colivie. Înaintea lui, Inko-chan şi-a răsfirat, arogant, penele cozii, apoi...
- I...Idiot!
- La naiba!
Flap! Fără să se gândească mult, Ryūji a acoperit iarăşi colivia cu o pânză. Deşi arăta intimidant, era, de fapt, destul de calm. S-ar duce totul de râpă dacă ar fi să se enerveze la toate mărunţişurile. Cu temperamentul calm al unui gentleman, s-a dus să o verifice şi pe Yasuko, care probabil că s-a culcat deja. A deschis fusuma...
- Ar trebui să doarmă, nu? Pentru că a auzit uşa deschizându-se, Ryūji ştia că s-a întors.
- ...S-a întors, dar asta e ridicol...
A murmurat şi şi-a închis ochii. Yasuko era aşa de beată încât întreaga casă duhnea a băutură când a adormit. Dar de ce trebuia să doarmă ca şi cum s-a rostogolit în faţă şi a aterizat cu faţa în jos? Dormea acum cu fundul îndreptat spre tavan. Bine că s-a schimbat în trenning; chiar dacă era mama lui… Nu, tocmai pentru că era mama lui trebuia să fie strict cu ea. Potrivit standardelor fiului ei, etalarea inconştientă a lenjeriei intime era strict interzisă. Părea că a adormit în timp ce îşi îndepărta machiajul. Deşi jumătate din faţa ei era acum curată, cealaltă jumătate era complet machiată, lucru care o făcea să arate ca Baronul Ashura. Fără să mai amintim faptul că arăta foarte incomfortabil.
Potrivit deducţiilor făcute de Ryūji, Yasuko stătea la măsuţa de lângă futonul ei şi îşi dădea jos machiajul, dar a obosit şi a adormit cu faţa pe futon.
- Sunt uimit că nu ţi-ai rupt gâtul… Hei, culcă-te normal! O să mori dacă mai dormi aşa!
- …Ya…Yaya…umm…umm…Ya…
Vorbea exact la fel ca Inko-chan.
Gândindu-se la legătura secretă dintre Yasuko şi Inko-chan ( în mare parte inteligenţa lor), Ryūji a aşezat-o cu grijă pe Yasuko într-o poziţie normal pe futonul ei. Yasuko îşi dorea propriul ei pat. Dar cu o faţă adormită atât de groaznică, pe naiba o să-i cumpăr vreodată unul!
Dintr-o pungă de plastic ce se afla în colţul camerei, a scos două îngheţate pe băţ aproape topite şi a ieşit tăcut din cameră, închizând fusuma în spatele lui. Mai întâi trebuia să pună îngheţata topită în frigider. Apoi trebuia să prepare micul dejun şi bentoul pentru prânz. Privind în interiorul frigiderului...
- A, da, mi-am adus aminte...
Ryūji şi-a îngustat ochii lui sălbatici, nu pentru că era furios, ci pentru că era dezamăgit.
Festivalul Orezului Prăjit a consumat toate ouăle şi toată şunca, aşa că nu mai era vorba să aibă omletă cu şuncă drept mic dejun. Orezul îngheţat era de asemeni consumat.
- ...Se pare o să trebuiască să mă mulţumesc cu lapte pentru micul dejun, cât despre bento... o să trebuiască să fie simplu azi. Pentru garnitură au mai rămas doar cartofi.
Orezul era esenţial, indiferent de situaţie, aşa ca Ryūji a decis să facă nişte orez creole simplu cu cartofi săraţi.
După ce a spălat orezul, s-a asigurat că a adăugat destul vin făcut din orez, puţin sirop şi mirin, puţin kombu tăiat, lăstari de bambus fierţi şi enokitakes în oala cu orez. După ce a adăugat o cantitate potrivită de apă, a aprins maşina de gătit şi asta a fost, a mai rămas doar să se gătească.
Apoi, Ryūji a curăţat cartofii cu îndemânare şi o viteza incredibilă, punându-i într-o oală şi lăsându-I la fiert până a mai rămas puţină apă. Pentru că tot era acolo, a spălat tocătorul şi cuţitul şi a curăţat mizeria de pe masa de marmură din bucătărie. Odată ce apa din oală a scăzut şi cartofii au ieşit la suprafaţă, a adăugat puţin zahăr rafinat, mirin, vin de orez, sirop, concentrat de supă şi puţin sos de tăiţei. Tot ce mai rămasese era să aştepte să se gătească tot, şi atât. Mai târziu, va trebui să de-a focul mai încet pentru a evita arderea mâncării şi să lase să fiarbă până când va trebui să plece. La sfârşit, va condimenta lucrurile cu puţin sos de soia. Ryūji nu a verificat niciodată cum se făcea această mâncare cu adevărat, dar până acum gătitul în acest fel era suficient de gustos pentru el.
Era puţin peste jumătate de oră de când s-a trezit, aşa că mai era destul timp. Ryūji a turnat tot laptele într-un pahar, apoi a pornit televizorul şi s-a aşezat pe canapea.
Privind programele de dimineaţă pentru a mai ucide din timpul necesar pregătirii micului dejun, a ascultat atent la ştirile de ieri despre fotbal, în timp ce ştergea masa. Fără să-şi de-a seama, Ryūji a şters masa scundă până a ajuns sclipitor de curată.
După ce a aflat că echipa lui a câstigat, lăsând la o parte faptul că a avut doar lapte la micul dejun, Ryūji a simţit că are un început de zi destul de bun. Deşi, ar fi şi mai bine dacă soarele ar străluci puternic prin fereastră, ca anul trecut. Privind pe geam, Ryūji a oftat înăuntrul camerei sale întunecoase. În acel moment…
- …Uoa!
Telefonul a sunat brusc. Să sune la ora asta, oare este vreo rudă? Hotărând să nu o lase pe Yasuko să-şi tulbure somnul (din moment ce era stăpânul casei, la urma urmei), Ryūji s-a grăbit să răspundă la telefon.
- Alo, Takasu la telefon…
- Ai întârziat! Ce dumnezeu tot faci?
-…
A trântit receptorul fără să se gândească.
Ce fac? Trăiesc o viaţă normal, bineînţeles. Ţipetele neaşteptate i-au provocat un gol mintal lui Ryūji. Telefonul a sunat încă odată, Ryūji a răspuns politicos,
- Alo, Takasu la telefon…
- Tocmai ce mi-ai închis, nu-i aşa? Ai vrea să vin chiar acum la tine şi să fac scandal?
Asta ar fi neplăcut. Ryūji s-a gândit rapid la un răspuns. Deşi proprietara nu a venit să se plângă, Ryūji putea să o audă, de ceva vreme, măturând zgomotos podeaua afară. Îl aştepta, fără îndoială, pe Ryūji, ca să i se poată plânge. S-ar părea că familia Takasu a fost trecută pe lista neagră.
Să poată vorbi într-un stil atât de asemănător unui mafiot, o singură persoană era în stare de așa ceva...
- Aisaka... Taiga...
Ea avea o poreclă de gangster, Tigrul din Palmă.
- Dacă găsești situația neplăcută, atunci grăbește-te și vino aici! Ce făceai? Nu-mi spune că îți încalci deja promisiunea? Ai idee măcar ce se petrece?
- Promisiune? Doar nu vorbești serios?
- Nu ai zis că o să faci totul precum un câine? Ai jurat, nu-i așa? Așa că grăbește-te și vino! Acum! În fiecare zi, înainte de școală, de acum încolo!
- ...S,stai! Lucrul despre care am discutat azi-noapte, despre asta vorbești, nu? Când am zis că o să te ajut, m-am referit la ajutor pentru a te apropia de Kitamura, ca să poti vorbi cu el mai mult... Asta am jurat!
- Tch!
Telefonul a redat un foarte enervat si iritat sunet scos cu limba.
- Tu ai zis că vei face orice! Nu-mi pasă, grăbește-te si vino! Știi că vorbesc serios când zic că voi face aia... cât despre ce înseamnă ”aia”, ar trebui să știi deja.
S-ar părea că Aisaka era într-o dispoziție foarte proastă. Vocea ei suna precum țipătul plin de jale a unor demoni din Iad, iar asta asta făcea telefonul să vibreze într-un mod prevestitor și producea fiori în urechile lui Ryūji. Era inutil să se certe în continuare cu ea la telefon, dacă s-a ajuns la asta.
- … O,oricum, indiferent… voi veni la tine…dar… nici nu știu unde locuiești.
- Uită-te puțin pe fereastră.
- Ce? Pe fereastră? Nu e nimic afară cu excepția … UOA!?
Cărând receptorul telefonului pe toată întinderea ridicol de mică a sufrageriei și uitându-se pe fereastra întunecată, Ryūji putea vedea blocul de apartamente în stil burghez. Totuși la etajul al doilea al acelei clădiri… privind de la fereastra perfect opusă…
- Ce faci cu pijamalele alea ridicole?
Aisaka Taiga stătea acolo, ținând un telefon modern in mână și arătând nemulțumită.
- Ah! N,nu te mai uita la mine!
Purtând ”puloverul lânos și pufos” al Yasukăi (cu inimioare peste tot) pentru că îi era frig, Ryūji și-a acoperit pieptul cu mâinile, în același timp având o expresie feroce. Nu era furios, doar stânjenit.
Aisaka și-a tras, indignată, perdelele sale scumpe.
- Pe naiba vreau să mă uit la tine! Grăbește-te și mișcă-ți fundul aici, câine prost!
Aisaka a încheiat cu această frază, dar Ryūji și-a amintit ca mai are lucruri de făcut,
- Așteaptă! Mai lasă-mi încă 10 minute!
-… De ce?
- Pentru că orezul creol pentru pachet nu e gata încă.
- …
Tăcerea de la celălalt capăt i-a permis lui Ryūji să audă un ghiorțăit de mațe răsunător. Era pur si simplu prea puternic ca să fie ignorant.
- … A,ai vrea să servești puțin?
După o lungă tăcere, perdeaua ferestrei acelui bloc burghez s-a mișcat cam zece centrimetri. Aisaka, tăcută, a aprobat cu o mișcare din cap.
Yasuko, Inko-chan și acum Aisaka.
Se pare că acum erau trei în loc de doi care așteptau să fie hrăniți de Ryūji.
