Romanian - Suzumiya Haruhi:Volumul 1 Capitolul 5

Lunea a venit, şi umiditatea anotimpului ploios s-a făcut simţită încetul cu încetul la şcoală, crescând până la punctul la care transpiram găleţi de apă. Dacă vreun politician ar porni o campanie în care ar promite să instaleze un lift pe drumul acela de deal, ar avea votul meu asigurat, imediat cum primesc dreptul.

Stăteam în clasă, făcându-mi vânt cu un carneţel, din lipsă de ventilator, când a sunat clopoţelul, iar Haruhi, în mod neobişnuit, era ultima care a intrat.

"Fă-o singur!"

Haruhi, cu care m-am despărţit în faţa gării, cu două zile înainte, s-a strâmbat la mine, bosumflată. Tocmai când credeam că expresiile ei deveneau mai drăguţe pe zi ce trece, a revenit la înfăţişarea obişnuită, încruntată.

"Hei, Suzumiya. Ştii povestea 'Păsării Albastre a Fericirii'?"

"Ce-i aia?"

"Nu, lasă, nu-i nimic."

"Atunci nu întreba."

Haruhi mi-a aruncat o privire mânioasă, iar apoi intră Okabe-sensei, şi ora de dirigenţie începu.

Pe parcursul întregii zile, o aură înnorată, apăsătoare radia în toate direcţiile dinspre Haruhi, emiţând o presiune disconfortantă în spatele meu. Niciodată clopoţelul care marca sfârşitul zilei nu mai sunase aşa liniştitor. Ca un şoarece de câmp fugind din calea unui foc devastator, am evacuat spre camera de club.

Figura studioasă a lui Nagato-san a devenit atât de nelipsită în ambientul general al camerei de club, încât pare să se fi transformat într-un ornament fix.

Cu astea spuse, m-am întors şi i-am spus lui Koizumi Itsuki, care tocmai ajunsese,

"Nu-mi spune că ai să-mi zici ceva despre Suzumiya?"

Nu eram decât noi trei acolo. Haruhi era de serviciu, în timp ce Asahina-san încă nu ajunsese.

"Ah, judecând după reacţia ta, presupun că celelalte fete ţi s-au adresat deja."

Koizumi aruncă o privire la Nagato, care era ocupată cu lectura cărţii, ca de obicei. Îi găseam tonul de atotştiutor destul de enervant.

"Hai să găsim alt loc în care să vorbim. Ar fi problematic dacă Suzumiya-san ne-ar auzi."

Koizumi m-a dus la bufet, şi am luat loc la o masă. Pe drum, Koizumi chiar mi-a cumpărat o cană de cafea caldă. Ştiu că e destul de ciudat ca doi tipi să stea la aceiaşi masă, dar n-aveam ce să facem.

"Cât ştii?"

"Ştiu că Suzumiya nu e o persoană obişnuită, presupun."

"Asta face totul mai uşor pentru mine. Ai dreptate."

Era o glumă? Toţi trei membrii Brigăzii SOS mi-au spus că Suzumiya nu e om. Oare încălzirea globală le-au prăjit creierii atât de tare încât s-au scurt-circuitat?

"În primul rând, spune-mi ce eşti de fapt."

Deoarece una mi-a spus că e un extraterestru, iar cealaltă, un călător prin timp, deja aveam formată o idee, aşa că am continuat,

"Nu-mi vei spune că eşti un esper, nu?"

"Hei, nu-i nevoie să faci presupuneri!"

Koizumi îşi clătină încet cana.

"Deşi nu în întregime corect, ai mai mult sau mai puţin dreptate - sunt ceea ce voi aţi putea numi un esper. Aşa e, deţin puteri paranormale."

Mi-am băut cafeaua în linişte. Hmm, prea dulce, ar fi trebuit s-o comande cu mai puţin zahăr.

"Aş fi preferat să nu mă transfer la această şcoală atât de brusc, însă a apărut o schimbare de circumstanţe. N-am crezut niciodată că acele două fete ar fi abordat-o pe Suzumiya Haruhi atât de repede. Înainte de asta, mereu au observat-o din umbră."

Nu o mai trataţi pe Haruhi ca pe vreo specie pe cale de dispariţie!

Observând că eram încruntat, continuă,

"Calmează-te, încercăm tot ce putem! N-avem nici o intenţie să-i facem rău lui Suzumiya-san, mai degrabă, încercăm s-o protejăm de pericole."

"Ai spus 'încercăm? Pesemne că sumt mai mulţi ca tine?"

"Păi, nu-s chiar aşa de mulţi precum crezi. Deoarece fac parte din cel mai scăzut rang, nu prea ştiu multe, ştiu doar că sunt vreo zece în lumea asta. Toţi sunt sub supravegherea "Organizaţiei". Grozav, acum avem o "organizaţie"!

"Nu ştiu din ce consistă organizaţia, sau câţi membrii sunt. Totul pare să fie condus de barosanii de mai sus."

"......Deci, acest grup, această "Organizaţie", cu ce se ocupă?"

Koizumi îşi umezi buzele cu cafeaua răcită.

"Cum probabil ai ghicit, "Organizaţia" a fost fondată acum trei ani, iar priotitatea lor este să o observe pe Haruhi Suzumiya. Mai simplu, ei există cu scopul de a o observa pe Haruhi. Sigur ai înţeles până aici, nu? Eu nu sunt singurul membru al "Organizaţiei" de-aici din şcoală. Deja au fost câţiva care s-au infiltrat înaintea mea; eu am fost transferat aici doar temporar, pentru a-i asista."

M-am gândit brusc la moaca lui Taniguchi. A zis că e în aceeaşi clasă cu Haruhi din şcoala generală. Oare ar putea să fie un esper ca şi Koizumi?

"Glumeşti, nu?"

Koizumi se prefăcu că n-a auzit, şi continuă,

"Cu toate astea, nu pot să garantez că toţi sunt de partea lui Suzumiya-san."

De ce tuturor le place de Haruhi? E doar o fată excentrică şi nebună, care le cauzează tuturor probleme, ca să nu mai menţionăm că e extrem de egoistă. Oare chiar merită să aibe o "organizaţie" care să-şi folosească toate resursele pentru a o proteja? Deşi trebuie să recunosc că-i destul de atractiva, ca fizic.

"Nu ştiu ce s-a întâmplat mai exact acum trei ani. Ştiu doar că, mi-am dat seama brusc că posed puteri paranormale. Mi-a fost foarte frică, şi n-am ştiut ce să fac. Din fericire pentru mine, n-a ţinut mult până am fost contactat de "Organizaţie", altfel cred că m-aş fi sinucis, crezând că e ceva în neregulă cu creierul meu."

Eu deja ştiam de mult că e ceva în neregulă cu creierul tău.

"Păi, nici asta nu e imposibil, însă noi suntem mai îngrijoraţi de posibilităţile imprevizibile care există."

Zâmbind la singurele-i defecte, Koizumi sorbi din cana lui de cafea, iar apoi îmi aruncă o privire serioasă.

"Când crezi că a început să existe această lume?"

Mi-a aruncat o întrebare-şoc ca asta deodată.

"N-a început la Big Bang?"

"Asta se spune acum. Însă, pentru noi, există o altă posibilitate - această lume a apărut acum trei ani."

M-am uitat la moaca lui Koizumi din nou şi din nou. Ceea ce spunea era prea absurd să fie adevărat.

"E imposibil! Încă pot să-mi amintesc cu claritate de făceam acum trei ani. Şi oricum, părinţii mei încă sunt în viaţă. Încă mai am cele trei copci care le-am primit când am căzut într-un canal când eram mic. Şi cum explici toate chestiile care le-am memorat în disperare din cărţile de istorie?"

"OK, atunci cum poţi să ştii că toţi oamenii, inclusiv tu, n-au fost creaţi odată cu amintirile lor? Dacă aşa stă treaba, atunci nu e nevoie să ne blocăm în 'acum trei ani'. Nu există dovadă care să ateste că lumea n-a început acum cinci minute, şi că toata viaţa a pornit de-acolo."

"......"

"De exemplu, încearcă să-ţi imaginezi o realitate virtuală. Creierul tău a fost legat de cabluri electrice, tot ceea ce vezi, miroşi şi atingi, sunt transmise prin semnale electrice prin cablurile din creierul tău, şi totuşi crezi că ceea ce trăieşti este real. Această aşa-zisă 'lume reală' e surprinzător de fragilă."

"......Să zicem că sunt de acord cu ce ai zis, tot n-are importanţă dacă Pământul a fost făcut acum trei ani sau acum cinci minute. Dar, ce treabă are existenţa Organizaţiei cu Haruhi?"

"Liderul Organizaţiei crede că lumea aceasta este doar visul unei persoane. No, de fapt, nu, toată lumea ar trebui să fie doar un vis. Deoarece e doar un vis, pentru acea persoană, să poată crea şi altera această realitate e la fel de simplă ca un ceasornic. Şi cunoaştem cu toţii cine e acea persoană."

Poate e din cauza folosirii acestor cuvinte referenţiale, dar faţa lui Koizumi pare surprinzător de matură.

"Oamenii îl numesc pe acela care poate să creeze şi să distrugă lumi ca 'Dumnezeu'."

......Hei, Haruhi! Deja ai devenit un zeu, dumnezeule!

"Tocmai de-asta, Organizaţia întotdeauna a avut mare grijă. Dacă lui Dumnezeu nu-i mai place lumea, ar putea să distrugă în întregime vechea lume, şi s-o înlocuiască cu una nouă. Exact precum un copil care nu-i convine vechiul castel de nisip, şi se decide să-l demoleze, pentru a clădi unul nou. Deşi sunt conştient de existenţa a numeroase conflicte nerezolvate în această lume, este, totuşi, ceva bun în lumea asta, care face viaţa demnă de a fi trăită. De aceea i-am asistat pe membrii Organizaţiei în protejarea lumii."

"De ce nu te duci şi o întrebi direct pe Haruhi? Spune-i să nu mai distrugă lumea, poate chiar o să asculte."

"Desigur, Suzumiya-san nu ştie asta, nu e conştientă de propriile-i puteri. Treaba noastră e să ne asigurăm că nu va afla niciodată, şi că îşi trăieşte viaţa în linişte."

Koizumi începu să zâmbească din nou, după ce spuse toate astea.

'În ceea ce priveste acum, ea este un zeu incomplet, incapabilă de a controla întreaga lume când vrea. Deşi n-a evoluat în întregime, am văzut deja nişte semne."

"De unde ştii?"

"Gândeşte-te. De ce ar exista esperi ca mine, sau oameni ca Asahina Mikuru şi Nagato Yuki? E din cauză că aşa doreşte Suzumiya-san.

Dacă cineva de-aici este un extraterestru, călător în timp, slider sau esper, atunci să vină să mă găsească!

Instantaneu mi-am amintit de auto-prezentarea lui Haruhi de la începutul semestrului.

"Deoarece nu le-a descoperit încă, nu e capabilă să-şi utilizeze în întregime puterile, nu poate decât să le elibereze subconştient, la întâmplare. Cu toate astea, în ultimele luni, Suzumiya-san a eliberat continuu puteri cu mult peste înţelegerea umană. Cum ştii deja, asta i-au determinat pe Asahina Mikuru, Nagato Yuki, şi până şi pe mine, să ne alăturăm clubului ei.

Asta înseamnă cumva că eu sunt singurul spectator nepoftit?

"Nu chiar. Pentru noi, eşti o prezenţă misterioasă. Te-am studiat foarte mult, sper că nu te deranjează. Şi te pot asigura, eşti doar un om normal, fără vreo putere specială."

Ar trebui să iau asta ca un compliment, sau să fiu dezamăgit?

"Nici eu nu ştiu cu siguranţă, însă soarta lumii poate fi în mâinile tale. Deci, ar trebui să ai grijă să nu o laşi pe Suzumiya-san să fie indispusă pe lumea asta."

"Dacă tu consideri că Haruhi e Dumnezeu," i-am sugerat eu, "De ce n-aţi răpit-o şi i-aţi făcut o autopsie, să vedeţi din ce e făcut creierul ei? Poate chiar aţi putea afla secretul universului!"

"Există extremişti în Organizaţie, care gândesc la fel ca tine."

Koizumi îşi clătină capul şi adăugă,

"Însă deocamdată, majoritatea încă este de părere că e cel mai bine să o lăsăm în pace. Până la urmă, dacă Dumnezeu devine indispus din cauza asta, e foarte probabil să aibe loc o catastrofă. Noi sperăm ca lumea să rămână aşa cum e, deci, sperăm ca Suzumiya-san să poată trăi în linişte. Nu avem nimic de câştigat dacă loveşte vreun dezastru......"

"......Atunci ce-ar trebui să facem?"

"Asta, nu ştiu"

"Ah, da, ce s-ar întâmpla cu lumea dacă Haruhi moare deodată?"

"Dacă lumea ar fi distrusă odată cu moartea ei? Sau dacă Dumnezeu pur şi simplu n-ar mai exista? Sau dacă unul nou ar veni s-o înlocuiască? Până se va întâmpla, nimeni nu va ştii cu siguranţă."

Cafeaua din cana de hârtie s-a răcit cu totul. Am dat-o la o parte, nu mai aveam chef s-o mai beau.

"Ai spus că deţii puteri paranormale?"

"Păi, nu e foarte precis. Dar, mai mult sau mai puţin, ai dreptate."

"Atunci arată-mi ce ştii să faci, apoi am să te cred. Să zicem, încălzeşte la loc cana asta de cafea."

Koizumi zâmbi vesel. Asta e prima dată când l-am văzut zâmbind într-adevăr.

"Regret, nu pot să fac asta. Puterile mele nu-s atât de uşor de înţeles. În circumstanţe normale, n-am nici o putere deosebită. Trebuie să satisfac un număr de condiţii până le voi putea folosi, dar cred că vei avea şansa să le vezi, cândva."

"Scuze că te-am reţinut atâta, cred că mă duc acasă." După ce spuse asta, Koizumi plecă, zâmbind.

L-am urmărit până a ieşit, iar apoi m-am gândit să pun mâna pe cana de hârtie.

Exact cum credeam, cafeaua-i încă rece.

Când m-am întors în camera clubului, am dat peste Asahina-san, îmbrăcată doar în chiloţei şi sutien.

"......"

Asahina-san, cu costumul de servitoare în mâini, se ridică cu ochii căscaţi, privindu-mă, blocat, cu mâna pe clanţa uşii. Încet, gura a început să i se deschidă, pregătindu-se să ţipe.

"Îmi pare rău."

Înainte de a-i da şansa să zbiere, mi-am retras piciorul plasat în cameră, şi am trântit uşa, grăbit. Mulţumită reacţiei mele rapide, am reuşit să evit panica.

Ar trebui să mă obişnuiesc să bat la uşă. De fapt, ar trebui să încuie uşa dacă se schimbă!

Tocmai când contemplam dacă ar trebui să înregistrez imaginea corpului ei pe jumătate dezbrăcat în memoria mea de lungă durată, o bătaie înceată a s-a auzit de pe partea cealaltă a uşii, "Poţi să intrii acum......"

"Scuze pentru mai devreme."

"Nu contează......"

Am privit-o cum a închis uşa şi şi-a cerut scuze. Se înroşi la faţă, şi spuse,

"Regret, întotdeauna îmi arăt partea jenantă......"

Pe mine nu prea mă deranjează deloc, sincer.

E o fată ascultătoare, purtându-şi costumul de servitoare cum i-a spus Haruhi.

E pur şi simplu prea adorabilă!

Mi-era teamă că daca mă mai holbam mult la Asahina, imaginea care tocmai o primisem ar fi alunecat spre obscenitate. Străduindu-mă cu toată raţiunea să mă lupt uc acele dorinţe frustrante, m-am aşezat repede în scaunul comandantei, şi am aprins computerul.

Observând că sunt urmărit, mi-am ridicat capul, şi am văzut-o pe Nagato Yuki privindu-mă.

Şi-a aranjat ochelarii puţin, înainte de a se întoarce la cartea pe care o citea. Mişcările ei erau destul de umane.

Am deschis browserul, şi am intrat pe pagina clubului, încercând să editez câte ceva din pagina cât se poate de statică, însă nu ştiam de unde să încep. Obişnuiam să cred că editarea paginilor web era o pierdere de timp, şi aş fi închis fereastra, oftând. Dar, iată, aici eram, plictisit ca naiba, mă săturasem de Othello, şi aveam nevoie de ceva cu care să-mi pierd timpul.

În timp ce mormăiam cu mâinile încrucişate, deodată cineva-mi puse o cană cu ceai cald în faţă. Am aruncat o privire în sus şi am zărit-o pe Asahina-san în costumul de servitoare, zâmbind, şi aşteptând, ţinând o tavă în mâini. Era exact ca o servitoare autentică.

"Mersi."

Tocmai îmi făcuse Koizumi cinste cu nişte cafea fierbinte, însă tot am acceptat fericit şi această cană de ceai.

Asahina-san a mai lăsat o cană lângă Nagato, iar apoi, aşezându-se lângă ea, sorbi din propria cană de ceai.

În final, Haruhi n-a mai ajuns la club în ziua aia.

"De ce n-ai venit ieri? Nu vroiai să discutăm despre ce am găsit?"

Ca de obicei, m-am întors să vorbesc cu Haruhi înaintea orei de dirigenţie.

Stând întinsă pe bancă, cu bărbia pe suprafaţă, Haruhi îmi spuse cu o privire enervată,

"Eşti enervant! M-am lămurit deja singură, ieri!"

Ştiam imediat că Haruhi probabil s-a dus din nou în locurile în care am mers sâmbăta trecută.

"Credeam că am ratat ceva, aşa că mi s-a părut mai sigur să trec prin aceleaşi locuri din nou."

Întotdeauna am crezut că doar detectivii cred că criminalii se întorc la locul crimei, dar m-am înşelat.

"E cald ca naiba! Când or să se schimbe uniformele? Vreau să port ceva cu mânecă scurtă!"

Uniformele se schimbă abia în iunie, şi încă mai e o săptămână din Mai.

"Suzumiya, poate ţi-am mai spus asta până acum, dar cred că ai face mai bine să nu mai cauţi acele evenimente misterioase, şi să încerci să trăieşti o viaţă de liceu normală."

Îşi ridică capul şi se uită încruntată la mine...... anticipam o reacţie de genul ăsta, însă încă-şi ţinea capul pe bancă. Părea epuizată.

"O viaţă normală de liceu? Ce fel de viaţă e asta?"

Nu părea interesată deloc.

"Ceva precum a-ţi găsi un prieten. Poate chiar o să dai peste un extraterestru când ieşi cu el în oraş. Ar fi două dintr-o lovitură, nu sună aşa de rău, nu?"

Începusem să mă gândesc la conversaţia cu Asahina-san din ziua aceea, când am făcut sugestia asta.

"Şi oricum, sunt o grămadă de indivizi care stau la coadă să te cunoască. Tot ce trebuie să faci e să te abţii de la comportamentul tău excentric, şi o să faci rost imediat de un prieten."

"Hmph, nu contează dacă am un prieten sau nu! Toată chestia asta cu dragostea e doar o confuzie temporară a minţii, o boală mentală."

Haruhi spuse epuizată, întinsă pe bancă, privind pe fereastră.

"De fapt, chiar mă gândesc la chestii de genul ăsta din când în când. Sunt o fată energetică, la urma urmei, şi în plus, corpul meu are nevoile lui. Dar nu-s destul de tâmpită să mă aleg cu astfel de bătăi de cap, doar din cauza unui moment de confuzie. Şi dacă-s prea ocupată cu relaţia mea, ce-o să se întâmple cu Brigada SOS? Abia am fondat-o!"

Teoretic, nu e încă fondată.

"Atunci de ce nu fondezi un club care implică un fel de distracţie? Asta ar atrage cu siguranţă mai mulţi membrii."

"Nu."

Haruhi refuză direct.

"Am fondat Brigada SOS deoarece toate celelalte cluburi erau prea plictisitoare, şi am recrutat o fată drăguţă ca Mikuru-chan, şi până şi un student transferat misterios! De ce nu s-a întâmplat încă nimic? Of, ar fi cazul să se întâmple ceva ciudat."

Asta-i prima oară când am văzut-o pe Haruhi aşa deprimată, dar e drăguţă şi aşa. O fată ca ea, e destul de frumoasă şi când nu zâmbeşte, e chiar păcat, zău de nu.

Haruhi îşi petrecu restul zilei dormind liniştită. E uimitor că profesorii n-au observat. Nu, trebuie să fie o coincidenţă.

Dar din acel moment, lucruri ciudate au început să se întâmple. Pentru că n-a fost mare lucru, nimeni altcineva n-a observat, însă m-am tot gândit la asta încă de la ora de dirigenţie.

Chiar şi în timp ce vorbeam cu Haruhi, mintea mea era fixată pe altceva. A început cu un bileţel pe care l-am găsit în dulăpiorul meu, azi dimineaţă.

Biletul spunea,

După ce se termină orele, când toată lumea a plecat, vino la sala 1-5.

Era, evident, scrisul de mână a unei fete.

-- to be continued --