Romanian - Suzumiya Haruhi:Volumul 1 Capitolul 5

Lunea a venit, şi umiditatea anotimpului ploios s-a făcut simţită încetul cu încetul la şcoală, crescând până la punctul la care transpiram găleţi de apă. Dacă vreun politician ar porni o campanie în care ar promite să instaleze un lift pe drumul acela de deal, ar avea votul meu asigurat, imediat cum primesc dreptul.

Stăteam în clasă, făcându-mi vânt cu un carneţel, din lipsă de ventilator, când a sunat clopoţelul, iar Haruhi, în mod neobişnuit, era ultima care a intrat.

"Fă-o singur!"

Haruhi, cu care m-am despărţit în faţa gării, cu două zile înainte, s-a strâmbat la mine, bosumflată. Tocmai când credeam că expresiile ei deveneau mai drăguţe pe zi ce trece, a revenit la înfăţişarea obişnuită, încruntată.

"Hei, Suzumiya. Ştii povestea 'Păsării Albastre a Fericirii'?"

"Ce-i aia?"

"Nu, lasă, nu-i nimic."

"Atunci nu întreba."

Haruhi mi-a aruncat o privire mânioasă, iar apoi intră Okabe-sensei, şi ora de dirigenţie începu.

Pe parcursul întregii zile, o aură înnorată, apăsătoare radia în toate direcţiile dinspre Haruhi, emiţând o presiune disconfortantă în spatele meu. Niciodată clopoţelul care marca sfârşitul zilei nu mai sunase aşa liniştitor. Ca un şoarece de câmp fugind din calea unui foc devastator, am evacuat spre camera de club.

Figura studioasă a lui Nagato-san a devenit atât de nelipsită în ambientul general al camerei de club, încât pare să se fi transformat într-un ornament fix.

Cu astea spuse, m-am întors şi i-am spus lui Koizumi Itsuki, care tocmai ajunsese,

"Nu-mi spune că ai să-mi zici ceva despre Suzumiya?"

Nu eram decât noi trei acolo. Haruhi era de serviciu, în timp ce Asahina-san încă nu ajunsese.

"Ah, judecând după reacţia ta, presupun că celelalte fete ţi s-au adresat deja."

Koizumi aruncă o privire la Nagato, care era ocupată cu lectura cărţii, ca de obicei. Îi găseam tonul de atotştiutor destul de enervant.

"Hai să găsim alt loc în care să vorbim. Ar fi problematic dacă Suzumiya-san ne-ar auzi."

Koizumi m-a dus la bufet, şi am luat loc la o masă. Pe drum, Koizumi chiar mi-a cumpărat o cană de cafea caldă. Ştiu că e destul de ciudat ca doi tipi să stea la aceiaşi masă, dar n-aveam ce să facem.

"Cât ştii?"

"Ştiu că Suzumiya nu e o persoană obişnuită, presupun."

"Asta face totul mai uşor pentru mine. Ai dreptate."

Era o glumă? Toţi trei membrii Brigăzii SOS mi-au spus că Suzumiya nu e om. Oare încălzirea globală le-au prăjit creierii atât de tare încât s-au scurt-circuitat?

"În primul rând, spune-mi ce eşti de fapt."

Deoarece una mi-a spus că e un extraterestru, iar cealaltă, un călător prin timp, deja aveam formată o idee, aşa că am continuat,

"Nu-mi vei spune că eşti un esper, nu?"

"Hei, nu-i nevoie să faci presupuneri!"

Koizumi îşi clătină încet cana.

"Deşi nu în întregime corect, ai mai mult sau mai puţin dreptate - sunt ceea ce voi aţi putea numi un esper. Aşa e, deţin puteri paranormale."

Mi-am băut cafeaua în linişte. Hmm, prea dulce, ar fi trebuit s-o comande cu mai puţin zahăr.

"Aş fi preferat să nu mă transfer la această şcoală atât de brusc, însă a apărut o schimbare de circumstanţe. N-am crezut niciodată că acele două fete ar fi abordat-o pe Suzumiya Haruhi atât de repede. Înainte de asta, mereu au observat-o din umbră."

Nu o mai trataţi pe Haruhi ca pe vreo specie pe cale de dispariţie!

Observând că eram încruntat, continuă,

"Calmează-te, încercăm tot ce putem! N-avem nici o intenţie să-i facem rău lui Suzumiya-san, mai degrabă, încercăm s-o protejăm de pericole."

"Ai spus 'încercăm? Pesemne că sumt mai mulţi ca tine?"

"Păi, nu-s chiar aşa de mulţi precum crezi. Deoarece fac parte din cel mai scăzut rang, nu prea ştiu multe, ştiu doar că sunt vreo zece în lumea asta. Toţi sunt sub supravegherea "Organizaţiei". Grozav, acum avem o "organizaţie"!

"Nu ştiu din ce consistă organizaţia, sau câţi membrii sunt. Totul pare să fie condus de barosanii de mai sus."

"......Deci, acest grup, această "Organizaţie", cu ce se ocupă?"

Koizumi îşi umezi buzele cu cafeaua răcită.

"Cum probabil ai ghicit, "Organizaţia" a fost fondată acum trei ani, iar priotitatea lor este să o observe pe Haruhi Suzumiya. Mai simplu, ei există cu scopul de a o observa pe Haruhi. Sigur ai înţeles până aici, nu? Eu nu sunt singurul membru al "Organizaţiei" de-aici din şcoală. Deja au fost câţiva care s-au infiltrat înaintea mea; eu am fost transferat aici doar temporar, pentru a-i asista."

M-am gândit brusc la moaca lui Taniguchi. A zis că e în aceeaşi clasă cu Haruhi din şcoala generală. Oare ar putea să fie un esper ca şi Koizumi?

"Glumeşti, nu?"

Koizumi se prefăcu că n-a auzit, şi continuă,

"Cu toate astea, nu pot să garantez că toţi sunt de partea lui Suzumiya-san."

De ce tuturor le place de Haruhi? E doar o fată excentrică şi nebună, care le cauzează tuturor probleme, ca să nu mai menţionăm că e extrem de egoistă. Oare chiar merită să aibe o "organizaţie" care să-şi folosească toate resursele pentru a o proteja? Deşi trebuie să recunosc că-i destul de atractiva, ca fizic.

"Nu ştiu ce s-a întâmplat mai exact acum trei ani. Ştiu doar că, mi-am dat seama brusc că posed puteri paranormale. Mi-a fost foarte frică, şi n-am ştiut ce să fac. Din fericire pentru mine, n-a ţinut mult până am fost contactat de "Organizaţie", altfel cred că m-aş fi sinucis, crezând că e ceva în neregulă cu creierul meu."

Eu deja ştiam de mult că e ceva în neregulă cu creierul tău.

"Păi, nici asta nu e imposibil, însă noi suntem mai îngrijoraţi de posibilităţile imprevizibile care există."

Zâmbind la singurele-i defecte, Koizumi sorbi din cana lui de cafea, iar apoi îmi aruncă o privire serioasă.

"Când crezi că a început să existe această lume?"

Mi-a aruncat o întrebare-şoc ca asta deodată.

"N-a început la Big Bang?"

"Asta se spune acum. Însă, pentru noi, există o altă posibilitate - această lume a apărut acum trei ani."

M-am uitat la moaca lui Koizumi din nou şi din nou. Ceea ce spunea era prea absurd să fie adevărat.

"E imposibil! Încă pot să-mi amintesc cu claritate de făceam acum trei ani. Şi oricum, părinţii mei încă sunt în viaţă. Încă mai am cele trei copci care le-am primit când am căzut într-un canal când eram mic. Şi cum explici toate chestiile care le-am memorat în disperare din cărţile de istorie?"

"OK, atunci cum poţi să ştii că toţi oamenii, inclusiv tu, n-au fost creaţi odată cu amintirile lor? Dacă aşa stă treaba, atunci nu e nevoie să ne blocăm în 'acum trei ani'. Nu există dovadă care să ateste că lumea n-a început acum cinci minute, şi că toata viaţa a pornit de-acolo."

"......"

"De exemplu, încearcă să-ţi imaginezi o realitate virtuală. Creierul tău a fost legat de cabluri electrice, tot ceea ce vezi, miroşi şi atingi, sunt transmise prin semnale electrice prin cablurile din creierul tău, şi totuşi crezi că ceea ce trăieşti este real. Această aşa-zisă 'lume reală' e surprinzător de fragilă."

"......Să zicem că sunt de acord cu ce ai zis, tot n-are importanţă dacă Pământul a fost făcut acum trei ani sau acum cinci minute. Dar, ce treabă are existenţa Organizaţiei cu Haruhi?"

"Liderul Organizaţiei crede că lumea aceasta este doar visul unei persoane. No, de fapt, nu, toată lumea ar trebui să fie doar un vis. Deoarece e doar un vis, pentru acea persoană, să poată crea şi altera această realitate e la fel de simplă ca un ceasornic. Şi cunoaştem cu toţii cine e acea persoană."

Poate e din cauza folosirii acestor cuvinte referenţiale, dar faţa lui Koizumi pare surprinzător de matură.

"Oamenii îl numesc pe acela care poate să creeze şi să distrugă lumi ca 'Dumnezeu'."

......Hei, Haruhi! Deja ai devenit un zeu, dumnezeule!

"Tocmai de-asta, Organizaţia întotdeauna a avut mare grijă. Dacă lui Dumnezeu nu-i mai place lumea, ar putea să distrugă în întregime vechea lume, şi s-o înlocuiască cu una nouă. Exact precum un copil care nu-i convine vechiul castel de nisip, şi se decide să-l demoleze, pentru a clădi unul nou. Deşi sunt conştient de existenţa a numeroase conflicte nerezolvate în această lume, este, totuşi, ceva bun în lumea asta, care face viaţa demnă de a fi trăită. De aceea i-am asistat pe membrii Organizaţiei în protejarea lumii."

"De ce nu te duci şi o întrebi direct pe Haruhi? Spune-i să nu mai distrugă lumea, poate chiar o să asculte."

"Desigur, Suzumiya-san nu ştie asta, nu e conştientă de propriile-i puteri. Treaba noastră e să ne asigurăm că nu va afla niciodată, şi că îşi trăieşte viaţa în linişte."

Koizumi începu să zâmbească din nou, după ce spuse toate astea.

'În ceea ce priveste acum, ea este un zeu incomplet, incapabilă de a controla întreaga lume când vrea. Deşi n-a evoluat în întregime, am văzut deja nişte semne."

"De unde ştii?"

"Gândeşte-te. De ce ar exista esperi ca mine, sau oameni ca Asahina Mikuru şi Nagato Yuki? E din cauză că aşa doreşte Suzumiya-san.

Dacă cineva de-aici este un extraterestru, călător în timp, slider sau esper, atunci să vină să mă găsească!

Instantaneu mi-am amintit de auto-prezentarea lui Haruhi de la începutul semestrului.

"Deoarece nu le-a descoperit încă, nu e capabilă să-şi utilizeze în întregime puterile, nu poate decât să le elibereze subconştient, la întâmplare. Cu toate astea, în ultimele luni, Suzumiya-san a eliberat continuu puteri cu mult peste înţelegerea umană. Cum ştii deja, asta i-au determinat pe Asahina Mikuru, Nagato Yuki, şi până şi pe mine, să ne alăturăm clubului ei.

Asta înseamnă cumva că eu sunt singurul spectator nepoftit?

"Nu chiar. Pentru noi, eşti o prezenţă misterioasă. Te-am studiat foarte mult, sper că nu te deranjează. Şi te pot asigura, eşti doar un om normal, fără vreo putere specială."

Ar trebui să iau asta ca un compliment, sau să fiu dezamăgit?

"Nici eu nu ştiu cu siguranţă, însă soarta lumii poate fi în mâinile tale. Deci, ar trebui să ai grijă să nu o laşi pe Suzumiya-san să fie indispusă pe lumea asta."

"Dacă tu consideri că Haruhi e Dumnezeu," i-am sugerat eu, "De ce n-aţi răpit-o şi i-aţi făcut o autopsie, să vedeţi din ce e făcut creierul ei? Poate chiar aţi putea afla secretul universului!"

"Există extremişti în Organizaţie, care gândesc la fel ca tine."

Koizumi îşi clătină capul şi adăugă,

"Însă deocamdată, majoritatea încă este de părere că e cel mai bine să o lăsăm în pace. Până la urmă, dacă Dumnezeu devine indispus din cauza asta, e foarte probabil să aibe loc o catastrofă. Noi sperăm ca lumea să rămână aşa cum e, deci, sperăm ca Suzumiya-san să poată trăi în linişte. Nu avem nimic de câştigat dacă loveşte vreun dezastru......"

"......Atunci ce-ar trebui să facem?"

"Asta, nu ştiu"

"Ah, da, ce s-ar întâmpla cu lumea dacă Haruhi moare deodată?"

"Dacă lumea ar fi distrusă odată cu moartea ei? Sau dacă Dumnezeu pur şi simplu n-ar mai exista? Sau dacă unul nou ar veni s-o înlocuiască? Până se va întâmpla, nimeni nu va ştii cu siguranţă."

Cafeaua din cana de hârtie s-a răcit cu totul. Am dat-o la o parte, nu mai aveam chef s-o mai beau.

"Ai spus că deţii puteri paranormale?"

"Păi, nu e foarte precis. Dar, mai mult sau mai puţin, ai dreptate."

"Atunci arată-mi ce ştii să faci, apoi am să te cred. Să zicem, încălzeşte la loc cana asta de cafea."

Koizumi zâmbi vesel. Asta e prima dată când l-am văzut zâmbind într-adevăr.

"Regret, nu pot să fac asta. Puterile mele nu-s atât de uşor de înţeles. În circumstanţe normale, n-am nici o putere deosebită. Trebuie să satisfac un număr de condiţii până le voi putea folosi, dar cred că vei avea şansa să le vezi, cândva."

"Scuze că te-am reţinut atâta, cred că mă duc acasă." După ce spuse asta, Koizumi plecă, zâmbind.

L-am urmărit până a ieşit, iar apoi m-am gândit să pun mâna pe cana de hârtie.

Exact cum credeam, cafeaua-i încă rece.

Când m-am întors în camera clubului, am dat peste Asahina-san, îmbrăcată doar în chiloţei şi sutien.

"......"

Asahina-san, cu costumul de servitoare în mâini, se ridică cu ochii căscaţi, privindu-mă, blocat, cu mâna pe clanţa uşii. Încet, gura a început să i se deschidă, pregătindu-se să ţipe.

"Îmi pare rău."

Înainte de a-i da şansa să zbiere, mi-am retras piciorul plasat în cameră, şi am trântit uşa, grăbit. Mulţumită reacţiei mele rapide, am reuşit să evit panica.

Ar trebui să mă obişnuiesc să bat la uşă. De fapt, ar trebui să încuie uşa dacă se schimbă!

Tocmai când contemplam dacă ar trebui să înregistrez imaginea corpului ei pe jumătate dezbrăcat în memoria mea de lungă durată, o bătaie înceată a s-a auzit de pe partea cealaltă a uşii, "Poţi să intrii acum......"

"Scuze pentru mai devreme."

"Nu contează......"

Am privit-o cum a închis uşa şi şi-a cerut scuze. Se înroşi la faţă, şi spuse,

"Regret, întotdeauna îmi arăt partea jenantă......"

Pe mine nu prea mă deranjează deloc, sincer.

E o fată ascultătoare, purtându-şi costumul de servitoare cum i-a spus Haruhi.

E pur şi simplu prea adorabilă!

Mi-era teamă că daca mă mai holbam mult la Asahina, imaginea care tocmai o primisem ar fi alunecat spre obscenitate. Străduindu-mă cu toată raţiunea să mă lupt uc acele dorinţe frustrante, m-am aşezat repede în scaunul comandantei, şi am aprins computerul.

Observând că sunt urmărit, mi-am ridicat capul, şi am văzut-o pe Nagato Yuki privindu-mă.

Şi-a aranjat ochelarii puţin, înainte de a se întoarce la cartea pe care o citea. Mişcările ei erau destul de umane.

Am deschis browserul, şi am intrat pe pagina clubului, încercând să editez câte ceva din pagina cât se poate de statică, însă nu ştiam de unde să încep. Obişnuiam să cred că editarea paginilor web era o pierdere de timp, şi aş fi închis fereastra, oftând. Dar, iată, aici eram, plictisit ca naiba, mă săturasem de Othello, şi aveam nevoie de ceva cu care să-mi pierd timpul.

În timp ce mormăiam cu mâinile încrucişate, deodată cineva-mi puse o cană cu ceai cald în faţă. Am aruncat o privire în sus şi am zărit-o pe Asahina-san în costumul de servitoare, zâmbind, şi aşteptând, ţinând o tavă în mâini. Era exact ca o servitoare autentică.

"Mersi."

Tocmai îmi făcuse Koizumi cinste cu nişte cafea fierbinte, însă tot am acceptat fericit şi această cană de ceai.

Asahina-san a mai lăsat o cană lângă Nagato, iar apoi, aşezându-se lângă ea, sorbi din propria cană de ceai.

În final, Haruhi n-a mai ajuns la club în ziua aia.

"De ce n-ai venit ieri? Nu vroiai să discutăm despre ce am găsit?"

Ca de obicei, m-am întors să vorbesc cu Haruhi înaintea orei de dirigenţie.

Stând întinsă pe bancă, cu bărbia pe suprafaţă, Haruhi îmi spuse cu o privire enervată,

"Eşti enervant! M-am lămurit deja singură, ieri!"

Ştiam imediat că Haruhi probabil s-a dus din nou în locurile în care am mers sâmbăta trecută.

"Credeam că am ratat ceva, aşa că mi s-a părut mai sigur să trec prin aceleaşi locuri din nou."

Întotdeauna am crezut că doar detectivii cred că criminalii se întorc la locul crimei, dar m-am înşelat.

"E cald ca naiba! Când or să se schimbe uniformele? Vreau să port ceva cu mânecă scurtă!"

Uniformele se schimbă abia în iunie, şi încă mai e o săptămână din Mai.

"Suzumiya, poate ţi-am mai spus asta până acum, dar cred că ai face mai bine să nu mai cauţi acele evenimente misterioase, şi să încerci să trăieşti o viaţă de liceu normală."

Îşi ridică capul şi se uită încruntată la mine...... anticipam o reacţie de genul ăsta, însă încă-şi ţinea capul pe bancă. Părea epuizată.

"O viaţă normală de liceu? Ce fel de viaţă e asta?"

Nu părea interesată deloc.

"Ceva precum a-ţi găsi un prieten. Poate chiar o să dai peste un extraterestru când ieşi cu el în oraş. Ar fi două dintr-o lovitură, nu sună aşa de rău, nu?"

Începusem să mă gândesc la conversaţia cu Asahina-san din ziua aceea, când am făcut sugestia asta.

"Şi oricum, sunt o grămadă de indivizi care stau la coadă să te cunoască. Tot ce trebuie să faci e să te abţii de la comportamentul tău excentric, şi o să faci rost imediat de un prieten."

"Hmph, nu contează dacă am un prieten sau nu! Toată chestia asta cu dragostea e doar o confuzie temporară a minţii, o boală mentală."

Haruhi spuse epuizată, întinsă pe bancă, privind pe fereastră.

"De fapt, chiar mă gândesc la chestii de genul ăsta din când în când. Sunt o fată energetică, la urma urmei, şi în plus, corpul meu are nevoile lui. Dar nu-s destul de tâmpită să mă aleg cu astfel de bătăi de cap, doar din cauza unui moment de confuzie. Şi dacă-s prea ocupată cu relaţia mea, ce-o să se întâmple cu Brigada SOS? Abia am fondat-o!"

Teoretic, nu e încă fondată.

"Atunci de ce nu fondezi un club care implică un fel de distracţie? Asta ar atrage cu siguranţă mai mulţi membrii."

"Nu."

Haruhi refuză direct.

"Am fondat Brigada SOS deoarece toate celelalte cluburi erau prea plictisitoare, şi am recrutat o fată drăguţă ca Mikuru-chan, şi până şi un student transferat misterios! De ce nu s-a întâmplat încă nimic? Of, ar fi cazul să se întâmple ceva ciudat."

Asta-i prima oară când am văzut-o pe Haruhi aşa deprimată, dar e drăguţă şi aşa. O fată ca ea, e destul de frumoasă şi când nu zâmbeşte, e chiar păcat, zău de nu.

Haruhi îşi petrecu restul zilei dormind liniştită. E uimitor că profesorii n-au observat. Nu, trebuie să fie o coincidenţă.

Dar din acel moment, lucruri ciudate au început să se întâmple. Pentru că n-a fost mare lucru, nimeni altcineva n-a observat, însă m-am tot gândit la asta încă de la ora de dirigenţie.

Chiar şi în timp ce vorbeam cu Haruhi, mintea mea era fixată pe altceva. A început cu un bileţel pe care l-am găsit în dulăpiorul meu, azi dimineaţă.

Biletul spunea,

După ce se termină orele, când toată lumea a plecat, vino la sala 1-5.

Era, evident, scrisul de mână a unei fete.

Despre ce-ar fi putut să fie toată treaba asta? O conferinţă de urgenţă a fost convocată în mintea mea, între două opinii divergente.

Prima spunea, "toată chestia asta s-a mai întâmplat,", dar scrisul era diferit de cel de pe semnul de carte. Nagato, care pretinde să fie o Interfaţă Umanoidă Vie care lucrează pentru extratereştrii, are un scris de mână atât de frumos încât ai spune că-i tipărit, însă acest bilet dă impresia scrisului unei fete de liceu. Şi oricum, Nagato nu ar fi fost aşa directă încât să-mi lipească un bilet în dulăpiorul pentru pantofi.

A doua spunea, "Ar putea să fie Asahina-san?" Nu, dacă ar fi fost Asahina-san, nu ar fi rupt o foaie de hârtie la nimereală şi ar fi mâzgălit nişte notiţe, fără măcar să scrie ora de întâlnire. Aşa e, şi-ar fi pus scrisoarea scrisă elegant într-un plic, cel puţin.

Mai mult de-atât, era ciudat că locul de întâlnire e în clasă. "N-ar putea să fie Haruhi?", spuse a treia opinie. Asta-i chiar mai imposibil, dacă ar fi fost ea, m-ar fi tras după ea până la scară, şi mi-ar fi spus imediat dacă vroia să aflu ceva.

După aceeaşi logică, l-am eliminat pe Koizumi din ecuaţie. În final, o a patra opinie spuse, "Ar putea să fie vreo scrisoare de dragoste de la vreo străină?" Haide să nu ne batem capul cu aşa ceva, treaba e că sunt chemat de cineva, şi nici nu trebuie neapărat să fie o fată.

"Nu te duce! Mai mult ca sigur e vreo farsă de-a lui Taniguchi şi Kunikida." Da, asta-i cea mai plauzibilă opţiune. E posibil ca acel idiot de Taniguchi să încerce astfel de feste, însă ar fi trebuit să scrie mai mult.

M-am plimbat fără scop în jurul şcolii o vreme, gândindu-mă la toate acestea. După ore, Haruhi a anunţat că se simţea rău, şi că se duce acasă. Asta-i o ocazie perfectă!

M-am decis să merg la camera clubului mai întâi, aş înnebuni dacă aş merge în clasă mai întâi, aşteptând vreun străin necunoscut. Şi în plus, în cazul în care acel idiot de Taniguchi ar intra în clasă şi ar spune "Yo, încă mai aştepţi? Nu pot să cred că ai luat-o de bună, ce naiv eşti!", aş fi teribil de enervat. Pierde ceva timp, mai întâi, du-te şi aruncă o privire în clasă, şi apoi intră, după ce te asiguri că nu mai e nimeni în jur. Da, asta e strategia perfectă!

Am ajuns la intrarea în camera clubului singur. De data asta, mi-am amintit să bat la uşă.

"Te rog, intră."

Imediat ce am confirmat vocea lui Asahina-san, am deschis uşa. Indiferent de câte ori o privesc, Asahina e atât de adorabilă în costumul ei de de servitoare!

"Te-a ţinut ceva timp să ajungi, unde-i Suzumiya-san?"

Fierbea ceai din nou.

"A plecat acasă, părea obosită. Dacă vrei să te răzbuni pe ea, acum e şansa ta, pare foarte slăbită."

"N-o să fac aşa ceva!"

Am stat faţă în faţă şi ne-am băut ceaiul, în timp ce Nagato citea. Se pare că suntem din nou aceeaşi asociaţie fără scop ca înainte.

"Koizumi încă n-a apărut?"

"Koizumi-kun a trecut pe-aici mai devreme, a spus că are de lucru part-time azi, şi a plecat primul."

Ce fel de lucru part-time? Dar, cum stau lucrurile, pot să-i elimin cu siguranţă pe Koizumi şi pe Haruhi de pe lista de suspecţi care ar fi putut scrie biletul.

Pentru că n-aveam mare lucru de făcut, am jucat nişte Othello cu Asahina-san, şi am stat de vorbă cu ea. După ce-am câştigat trei jocuri, ne-am oprit din joc şi ne-am apucat să intrăm pe internet, să citim ştirile, şi în acel moment, Nagato-san îşi închise cartea. De curând, am înţeles această acţiune a ei ca un semn că ar fi cazul să terminăm activităţile pe ziua respectivă (deşi încă nu ştiu ce sunt aceste activităţi), aşa că am început să ne împachetăm lucrurile şi să plecăm.

"Trebuie să mă schimb, aşa că luaţi-o voi înainte." Auzind aceste cuvinte de la Asahina-san, am ieşit grăbit din cameră.

Ceasul arăta spre cinci jumate, deci n-ar fi trebuit să mai fie cineva în clasă, nu? Chiar şi dacă ar fi fost vreo glumă de-a lui Taniguchi, ar fi mers acasă după atâta timp. Cu toate astea, tot am urcat cele două etaje până la ultimul etaj, să mă asigur.

Am inspirat adânc, mergând pe coridorul pustiu. Deoarece ferestrele de la clase sunt virtrate, n-aveam cum să văd ce se întâmpla înăuntru, doar că răsăritul a colorat camera într-un roşu-portocaliu intens. Am deschis nepăsător uşa, şi mi-am băgat capul înăuntru.

Nu eram aşa de surprins de faptul că chiar găsisem pe cineva înăuntru, dar a venit ca un şoc când am aflat cine era. Stând în faţa tablei, era o persoană la care nu m-aş fi aşteptat deloc.

"Ai întârziat."

Asakura Ryouko zâmbi.

Şi-a aranjat părul mătăsos şi lung, şi porni printre bănci. Coapsele de sub fustă, şi papucii albi de interior mă zăpăceau.

A păşit spre centrul clasei, şi mi-a făcut cu mâna, zâmbind. "Intră!"

Ca şi cum aş fi fost tras înăuntru, mişcările ei mă făcură să dau drumu clanţei, şi să merg spre ea.

"Deci tu erai....."

"Da, eşti surprins?"

Asakura zâmbi veselă, partea dreaptă a feţei ei înroşită de răsăritul care ilumina camera.

"Mă căutai?"

Am întrebat pe un ton intenţionat aspru, iar Asakura chicoti, şi răspunse,

"Da, chiar te căutam, am ceva să te întreb."

Faţa palidă a lui Asakura se întoarse spre mine.

"Ai auzit vreodată zicala, "E mai bine să faci şi să regreţi, decât să nu o faci deloc? Crezi că are sens?"

"Nu-s în întregime sigur cine a spus asta, dar presupun că semnificaţia are sens. "

"Dacă ar if o situaţie în care păstrând status quo-ul ar înrăutăţi lucrurile, şi n-ai nici o idee cum ai putea să le îmbunătăţeşti, ce-ai face?"

"Să îmbunătăţeşti ce? Economia?"

Ignorându-mi întrebarea, Asakura zâmbi şi continuă,

"N-ai spune că e mai bine să acţionezi şi să te gândeşti la consecinţe mai târziu? Având în vedere că nimic nu se poate schimba dacă lucrurile continuă aşa."

"Hmm, presupun că da."

"La asta mă refeream."

Asakura, care avea mâinile la spate, se înclină un pic spre mine.

"Totuşi, pentru că superiorii sunt incapabili de a vedea imaginea de ansamblu, şi sunt deconectaţi de schimbările rapide din această realitate, sunt motivată să fac ceva, pentru a face evenimentele să înainteze. De aceea, existând în această realitate, m-am decis să acţionez de una singură şi să fac forţat nişte schimbări."

Ce Dumnezeului încerci să spui? E vreo glumă? M-am uitat prin cameră, întrebându-mă dacă Taniguchi se ascunde în sertarul în care sunt ţinute uneltele de curăţat, sau dacă stă în spatele catedrei profesorului.

"M-am săturat să observ un mediu neschimbător, aşa că......"

Eram atât de ocupat uitându-mă în jur încât nu prea auzeam ce spunea Asakura.

"Va trebui să te omor, şi să văd ce reacţie va avea Suzumiya Haruhi." Într-o clipă, Asakura îşi mişcă mâna dreaptă, şi o lamă metalică trecu pe unde fusese gâtul meu.

Zâmbind plăcut, Asakura ţinea în mâna dreaptă un tăiş la fel de ascuţit ca un cuţit militar.

Fusesem foarte norocos că am evitat prima lovitură, deoarece acum stăteam în fund, pe jos, holbându-mă alb la faţă la Asakura. "Dacă-s blocat, nu mai am unde să scap!" Gândul ăsta îmi trecu prin cap, şi mă dădui înapoi, ca o lăcustă.

De ce nu mă urmărea Asakura?

......Nu, stai! Ce naiba se petrece? De ce încearcă Asakura să mă înjunghie cu un cuţit? Stai un pic, dar ce-a zis Asakura? Vrea să mă omoare? Pe mine? Dar de ce!?

"Nu mai glumi!"

Nu puteam să spun decât propoziţia-semnătură caracteristică.

"Asta a fost foarte periculos! Chiar dacă ar fi fost un cuţit fals, tot m-aş fi speriat! Pune chestia aia la o parte!"

Eram într-adevăr confuz. Dacă înţelege cineva ce se întâmplă, te rog, vino şi explică-mi!

"Crezi că glumesc?" Asakura spuse într-un ton foarte vesel, fără să sune serios deloc. Gândindu-mă acum, o elevă de liceu care te ameninţă cu un cuţit, zâmbind, e teribil de înfricoşătoare. Deci înţelegi cam cât de frică mi-era.

"Hmph!"

Asakura îşi mângâie umărul cu partea neascuţită a cuţitului.

"Nu-ţi place să mori? Nu vrei să mori? Moartea entităţilor organice nu înseamnă nimic pentru mine."

M-am ridicat încet. "Trebuie să fie o glumă, mi-e frică doar pentru că am luat-o prea în serios. Am continuat să-mi spun singur asta, pentru că era pur şi simplu prea ireal. Asakura era monitorul clasei, responsabilă şi serioasă, care nu vorbea decât când trebuia, în ore, şi nu ar fi intrat în panică când era pusă faţă în faţă cu o problemă. De ce ar ţine un cuţit şi ar spune că vrea să mă omoare, aşa, de-odată?

Şi totuşi, acel cuţit era adevărat, dacă n-aveam grijă, urma să sângerez peste tot.

"Nu înţeleg ce spui. Nu mai e amuzant, OK? Pune chestia aia la o parte!"

"Nu pot să fac asta," Zâmbi inocent Asakura, "Pentru că eu chiar te vreau mort."

Îşi ţinu cuţitul lângă talie, şi începu să alerge spre mine. E rapidă! De data asta, eram pregătit, deoarece, cu mult timp înainte de a-şi face Asakura mişcarea, mă gândisem că pot să fug pe uşă - însă m-am lovit de un zid.

????

Ciudat, unde s-a dus uşa? Până şi ferestrele au dispărut! Ar fi trebuit să fie ferestre pe peretele vis-a-vis de coridor, însă acum era doar un perete gros şi gri.

Imposibil!

"E zadarnic.."

Vocea lui Asakura se apropie, în spatele meu.

"Acum deţin controlul acestei zone din spaţiu, deci toate ieşirile au fost blocate. E destul de uşor, de fapt, tot ce a trebuit să fac a fost să mă joc cu structura moleculară a clădirii de pe această planetă, şi astfel am putut să-i schimb materia. Camera asta a devenit o încăpere izolată, şi nu mai are nimeni cum să intre sau să iasă."

M-am întors şi am observat că răsăritul a dispărut, de asemenea. Întreaga camera e înconjurată de pereţi de beton, iluminată doar de strălucirea rece a lămpilor albe pe bănci.

Nu se poate aşa ceva!

Silueta lui Asakura se îndreptă încet spre mine.

"Te sfătuiesc să nu te mai împotriveşti, oricum o să mori."

"......Cine eşti, mai precis?"

Indiferent cum mă uitam, tot eram înconjurat de pereţi. Nu era o singură uşă, o singură fereastră, nimic! E ceva în neregulă cu creierul meu?

M-am învârtit disperat printre bănci, încercând să mă îndepărtez cât de mult pot de Asakura. Însă Asakura mergea înspre mine într-o linie dreaptă, dând la o parte băncile şi scaunele fără să mişte un deget. În comparaţie, calea mea era mereu blocată de bănci.

Jocul de-a şoarecele şi pisica n-a ţinut mult, şi, eventual, am fost încolţit.

Dacă aşa stă treaba......

M-am decis să mă risc, şi am aruncat un scaun spre Asakura, însă scaunul s-a rotit în aer fix în faţa ei, şi a plutit spre celălalt capăt al camerei. Cum poate să fie aşa ceva posibil!?

"Nu ţi-am zis că e zadarnic? Tot ce e în camera asta se află sub puterea mea."

Stai... Stai!

Ce se întâmplă aici? Dacă asta nu e vreo glumă sau vreo păcăleală, şi dacă nici eu, nici Asakura nu suntem nebuni, atunci ce se întâmplă aici?

Va trebui să te omor, şi să văd ce reacţie va avea Suzumiya Haruhi.

De ce e vorba de Haruhi din nou? Haruhi, nu crezi că devii un pic prea populară?

"Ar fi trebuit să fac asta de la bun început."

Corpul mi s-a blocat după ce a spus asta. Nu poţi să faci asta! Trişezi!

Picioarele mi-erau înrădăcinate în podea, ca un copac, şi mi-era imposibil să le mişc. Am braţele rigide, precum o statuie de ceară - nici nu-mi pot mişca degetele. Faţa, care mi-era blocată privind spre podea, putea să vadă pantofii de interior ai lui Asakura, intrând încet în câmpul meu vizual.

"Odată ce mori, Suzumiya Haruhi va trebui să reacţioneze cumva. Asta ar putea crea o explozie data masivă, din care am putea recupera câte ceva. Ar putea fi o şansă ce apare odată într-o viaţă pentru noi."

Nu-mi prea pasă despre toate alea!

"Acum mori."

Puteam să simt cum Asakura îşi ridică cuţitul. De unde urma să înceapă? De la vena jugulară, sau de la inimă? Dacă ştiam cum urma să mor, aş fi putut măcar să mă pregătesc. Măcar lasă-mă să-mi închid ochii...... Nu, nu pot să fac nici măcar atât. Ce... ce-i asta!?

Am simţit brusc vibraţii în aer. Cuţitul începuse să cadă spre mine...

În acel moment, tavanul scoase un zgomot puternic, urmat de bucăţi de plafon căzute. Unele îmi căzuseră până şi-n cap - au, doare! Pe naiba! Eram acoperit de praf alb, din cauza fluxului constant de dărâmături care cădeau, aşa că probabil şi Asakura era, de asemenea, acoperită din cap până-n picioare. Vroiam să văd cum arată, dar nu mă puteam mişca... nu, stai, pot să mă mişc din nou!

Mi-am ridicat capul şi am descoperit......!

O Asakura şocată - pe cale de a-mi tăia gâtul. Stând în faţa ei, ţinând lama cu mâna goală, era forma zveltă a lui Nagato Yuki.

(Wow, poate să prindă lama cu mâna goală.)

"Programele tale sunt prea simple." spuse Nagato în tonul ei neexpresiv obişnuit,

"Blocajul de informaţie din tavan era incomplet. De aceea am reuşit să-l descopăr şi să intru."

"Vrei să mi te împotriveşti? Asakura părea calmă. "Odată ce-l voi omorâ pe individul ăsta, Suzumiya Haruhi cu siguranţă va avea o reacţie. Numai apoi vom putea obţine mai multe date."

"Ar fi trebuit să fii rezerva mea." Recită Nagato, ca o rugăciune, "Genul acesta de nesupunere este interzisă; trebuie să îmi asculţi ordinele."

"Şi dacă refuz?"

"Atunci îţi voi deconecta interfaţa de date."

"Ai vrea să încerci? Am avantajul aici, deoarece această clasă aparţine sferei mele de control."

"Procesez aplicaţia pentru deconectarea interfeţei de date."

Odată ce Nagato termină, cuţitul din mâna ei începu să lucească puternic. Iar apoi, ca un cub de zahăr pus într-o ceaşcă de ceai, se cristaliză încet, se dizolvă şi căzu pe jos, precum o pudră.

"!!"

Asakura dădu drumul cuţitului, şi sări cinci metrii în spate. Văzând această scenă, n-am putut decât să realizez - whoa, ăştia doi chiar nu-s oameni.

Creând o oarecare distanţă, Asakura ateriză elegant, şi continuă să zâmbească, ca de obicei.

Spaţiul din jur începu să se distorsioneze - numai aşa pot să-l descriu. Asakura, băncile, tavanul şi podeaua se zdruncinară brusc, şi toate deveniră precum un metal lichid, deşi nu puteam să văd chiar aşa de clar.

Cum am început să mă gândesc la faptul că acest material se transformă încet în ceea ce păreau nişte suliţe, o explozie cristalizată avu loc în palmele ridicate ale lui Nagato.

În următoarea secundă, erau explozii cristalizate constante în jurul lui Nagato, urmate de pudră, căzând pe jos. Obiectele cristalizate zburară din toate direcţiile spre noi, cu o viteză fulgerătoare. Abia după un moment mi-am dat seama că Nagato se punea în dreptul acestor suliţe cu aceeaşi viteză.

"Nu te mişca."

Nagato îi evită atacurile lui Asakura, trăgându-mă de cravată pentru a putea să mă ascund în spatele ei. "Whoa!"

Un obiect necunoscut îmi zbură deasupra capului, şi sparse tabla în bucăţi.

Nagato privi în sus puţin, şi într-un moment, mai mulţi ţurţuri crescură din tavan, şi căzură spre Asakura. Asakura se mişcă cu o viteză imposibil de observat cu ochiul liber, şi o pădure de astfel de ţurţuri se formară din podea.

"N-ai cum să mă învingi în această zonă din spaţiu." Spuse Asakura calmă. Ea şi Nagato stăteau la câţiva metrii distanţă, privindu-se faţă în faţă, în timp ce eu nu puteam decât să îngenunchez la pământ, neputincios, neîndrăznind să mă ridic.

Nagato stătu în faţa mea cu picioarele depărtate, şi abia acum am observat că este atât de serioasă, încât şi-a scris până şi numele pe pantofii de interior. Apoi, ca şi cum ar fi spus o incantaţie, Nagato şopti încet,

SELECT serial_code

FROM database

WHERE code='data'

ORDER BY aggresive_combat_data

HAVING terminate_mode

"Numele ţintei, Asakura Ryoko, ostilitate confirmată. Deconectez interfaţa informaţională organică a ţintei."

Spaţiul normal nu mai exista în acea clasă. Totul se transformase în forme geometrice, devenind sucite, sau conice. Văzând acest scenariu suprarealist a fost ca şi cum aş fi intrat în casa groazei din vreun parc de distracţii; deja ameţisem.

"Ai înceta să funcţionezi înaintea mea."

N-am nici o idee de unde vine vocea lui Asakura, în tot mirajul ăsta colorat.

Whoosh, sunetul vântului care taie aerul.

Nagato mă izbi cu putere cu călcâiul.

"Ce faci......"

Înainte de a putea termina, o suliţă atât de rapidă încât abia am apucat s-o văd, mi-a trecut pe lângă vârful nasului, şi a căzut pe podea.

"Vom vedea cât o să mai poţi să-l protejezi. Încearcă asta!"

în următoarea secundă, Nagato s-a proptit în faţa mea, fiind

-- to be continued --